A încălcat grav contractul cu Antena 1! Secretul divulgat de Anda Adam de la Asia Express
Anda Adam este din nou în centrul atenției! Artista pare să fie una dintre cele mai controversate concurente ale acestui sezon Asia Express, după ce a stârnit o mulțime de reacții negative. De această dată, artista a încălcat contractul cu Antena 1. Află, în articol, ce secret a divulgat!
În ultimele zile, Anda Adam și Mara Bănică au fost protagonistele unui scandal de proporții. După terminarea filmărilor de la Asia Express, jurnalista nu a ezitat să își spună părerea despre cântăreață, punctând că este concurenta care a surprins-o neplăcut din toate punctele de vedere. Ei bine, artista a explodat atunci când a văzut declarațiile și a venit cu o replică extrem de acidă. Vedeta nu a mai ținut cont de nimic și chiar a dat prea mult din casă.
Cum a încălcat Anda Adam contractul cu Antena 1
Anda Adam a răbufnit după ce Mara Bănică a susținut că artista a surprins-o neplăcut din toate punctele de vedere în cadrul emisiunii de la Antena 1. Cântăreața chiar a ajuns la cuvinte grele și amenințări cu bătaia.
„Și ultimul capitol, Mara Bănică care, cu atâta tupeu în fața mea, își permite să-mi jignească soțul. Grav de tot, într-un mod inacceptabil. Cred că oricare soție, dacă ar fi fost în locul meu, îi zbura o dreaptă sau o stângă, depinde pe ce parte se afla Mara. Dar o să vedeți toate astea la momentul respectiv.
Nu, că nu l-a jignit doar pe soțul meu, l-a jignit și pe Alejandro, l-a jignit și pe Emil. Este un maxim de tupeu această femeie, cum își poate permite să vorbească niște lucruri atât de urâte. Când ai tupeu și ești din ghetou, Ferentari…”, a spus Anda Adam pe Instagram.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2Fanda-adam.png)
Anda Adam și Mara Bănică/ Sursa foto: Antena 1
Ei bine, cu nervii întinși la maximum, Anda Adam nu a mai ținut cont de nimic și a dat detalii din emisiune despre o scenă care nu a fost încă difuzată la televizor. Deși contractul cu Antena 1 nu le permite concurenților să divulge ce s-a întâmplat acolo, artista a dat de înțeles că a existat un scandal între ea și Mara Bănică, în timpul filmărilor pentru Asia Express.
Cântăreața a susținut că ar fi avut dorința de a recurge la violență în conflictul cu Mara Bănică. Totuși, Anda Adam a mărturisit că s-a abținut să ajungă în acel punct datorită respectului pe care i-l poartă producătoarei Mona Segall.
„În alte condiții probabil ai fi rămas și fără păr în cap și fără dinți în gură, dar o respect prea mult pe Mona Segall, care face această producție extrem de grea și m-am abținut maxim să nu reacționez cum aș fi reacționat în mod normal (…) N-ai bun simț, bună creștere, n-ai nimic. Ești fără limită”, a mai precizat artista.