Schimbarea numelui de familie sau a prenumelui este un drept al cetățeanului român. Totuși, procesul este administrativ și implică câteva taxe obligatorii. Dacă te întrebai cât costă și ce acte trebuie să pregătești, avem toate detaliile actualizate pentru 2026!
În primul rând, trebuie să depui cererea tip la unitatea administrativ-teritorială de domiciliu. La această etapă inițială sunt necesare: actul de identitate în termen de valabilitate, certificatele de naștere și căsătorie/divorț originale și, dacă altcineva depune cererea în locul tău, procură specială autentificată. Taxa pentru această primă etapă este de 50 de lei.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2F14-int-1.png)
După ce cererea inițială este acceptată, urmează faza a doua. Aceasta presupune depunerea unei noi cereri, a actului de identitate, a certificatelor de stare civilă și a unui extras din Monitorul Oficial unde s-a publicat cererea, de la publicarea căruia să nu fi trecut mai puţin de 30 de zile şi mai mult de 1 an.
Mai este nevoie de certificat de cazier judiciar, de un memoriu justificativ și de consimțământul părților implicate (soț, părinte etc.) în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă.
Poți adăuga orice alte documente care susțin cererea. Dacă folosești un reprezentant, este necesară din nou procură specială autentificată. Taxa pentru această etapă este tot de 50 de lei.
În plus, conform adresei nr. 7224 din 06.06.2025 a Direcției Județene Comunitare de Evidență a Persoanelor Brașov, pentru soluționarea cererii în 30 de zile, taxa oficială este de 313 lei. Plata se face în contul Trezoreriei Brașov. Pe ordinul de plată trebuie să scrii clar: „taxă transcriere” și numele titularului actului.
CITEȘTE ȘI:
Indemnizație creștere copil 2026. Acte necesare și termenul de depunere