Cel mai tânăr milionar din Silicon Valley divulgă secretul succesului. Sebastian Dobrincu povestește cât de greu i-a fost să se adapteze la plecarea în Statele Unite ale Americii, cum și-a gestionat problemele financiare de atunci, dar și ce dificultăți a întâmpinat în cariera de antreprenor.
Sebastian Dobrincu are o avere estimată la peste două milioane de dolari. La cei 23 de ani ai săi, faima pare să nu îl controleze pe românul care nu uită de unde a plecat, dar și în ce momente a simțit că îi este greu cu adevărat.
Originar din Botoșani, IT-istul a ajuns la o vârstă fragedă în Statele Unite, moment pe care îl marchează ca fiind dificil, pentru că a luat totul de la zero printre străini și a avut probleme financiare. Până la urmă s-a descurcat foarte bine, reușind să pună pe picioare un adevărat imperiu.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2022%2F01%2Fdobrincu-ignat-herastrau-barca-cancan.jpg)
Sebastian Dobrincu, în aceeași barcă cu Ioana Ignat (Foto: CANCAN.RO)
“Perioade grele au fost, dar cea mai grea perioadă a fost clar când m-am mutat în New York prima oară și trebuia să mă descurc de unul singur într-o țară străină, la 17-18 ani cât aveam, pe propriile economii, într-o țară în care nu cunoșteam pe nimeni și să văd cum mă descurc. Aia a fost o perioadă grea!”, a povestit Sebastian Dobrincu în podcastul lui Radu Țibulcă.
Carmen Tănase și-a dezvăluit cele mai mari temeri! Ce lucruri o sperie pe actriță, dar și cum a ajuns să își compare semenii cu animalele, aflați de la CANCAN NEWS!
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2022%2F01%2Fcarmen-tanase-22-cancan.jpg)
Carmen Tănase își dezvăluie marile temeri (Foto: CANCAN.RO)
(NU RATA: CARMEN TĂNASE REFUZĂ SĂ SE VACCINEZE! CE MESAJ A TRANSMIS)
Iar Andi Moisescu le răspunde curioșilor! Ce se întâmplă cu tricourile imprimate pentru fiecare emisiune, dar și cine compune mesajele cu substrat pe care le poartă prezentatorul?
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2022%2F01%2Fandi-moisescu-fb-5.jpg)
Andi Moisescu povestește ce se întâmplă cu celebrele sale tricouri „cu mesaj” (Foto: Facebook)
CANCAN NEWS vă oferă povestea hainelor consacrate de moderatorul de la Pro TV.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.