Elon Musk, șocat de anularea alegerilor din România! Reacție surprinzătoare: ”Cum poate un judecător să…”

Elon Musk, șocat de anularea alegerilor din România! Reacție surprinzătoare: ”Cum poate un judecător să...”
Elon Musk / Sursa foto: Profimedia

Anularea alegerilor prezidențiale din România n-a făcut altceva decât să stârnească mari controverse și peste granițele țării. Decizia Curții Constituționale a României a ajuns să fie comentată de celebrul Elon Musk, care nu s-a putut abține și a spus ce crede despre judecătorul care a anulat turul 1 al alegerilor de la noi. Postarea lui a devenit virală în mediul online. Ce reacție surprinzătoare a avut?

Decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale din România a făcut înconjurul lumii, nu doar al țării noastre. Situația controversată care a avut loc privind alegerile a fost comentată până și de celebrul Elon Musk, care nu s-a putut abține să-și spună părerea. Miliardarul, care l-a susținut pe Donald Trump la Casa Albă, s-a arătat revoltat de hotărârea luată de judecătorii CCR.

Totul a pornit de la opinia realizatorului Mario Nawfal, care a comentat pe platforma X, situația alegerilor prezidențiale de la noi. Elon Musk i-a văzut postarea, a distribuit-o și a ținut să-și spună părerea. Mario Nawfal a adus în discuție, printre altele, faptul că decizia Curții Constituționale a survenit în urma unei presupuse „interferențe ruse”.

CITEȘTE ȘI: Elon Musk vrea să aibă propriul oraș în Texas! A început deja demersurile oficiale

”Decizia şocantă a Curţii a venit după ce un critic al NATO, de extremă-dreaptă, a câştigat în mod neaşteptat primul tur. Preşedintele Klaus Iohannis, care ar fi trebuit să demisioneze, rămâne acum în funcţie până la o nouă alegere, probabil în martie 2025. Între timp, partidele pro-europene nu reuşesc să se pună de acord cu privire la formarea unui guvern, grupurile de extremă-dreapta iau amploare, iar ratingul de credit al României tocmai a fost afectat”, a fost postarea lui Nawfal.

CITEȘTE ȘI: AVEREA LUI ELON MUSK, CEL MAI BOGAT OM DIN LUME, A DEPĂȘIT 400 DE MILIARDE DE DOLARI

Cum a reacționat Elon Musk după decizia CCR

Elon Musk a văzut-o, a distribuit-o, apoi și-a arătat indignarea față de decizia CCR. Miliardarul din SUA a scris, pe platformă X, că: ”Cum poate un judecător să anuleze alegerile și să nu fie considerat dictator?”.

Reacția lui surprinzătoare vine la scurtă vreme după ce a dat de veste că are de gând să se implice și-n alegerile din Germania. Patronul Tesla scria pe platforma X că va susține Partidul Alternativa Pentru Germania. Este o formațiune politică de extremă dreaptă care își dorește ca Germania să iasă din UE.

”Doar AfD poate salva țara”, scria el, pe internet.

Comentariile sunt inchise

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.