Florin Ristei l-a desființat pe concurentul care s-a dat lovit la Insula iubirii 2025. Radu Vâlcan n-a fost mișcat nici el de minciuna lui
Florin Ristei a reacționat! Artistul l-a desființat pe concurentul care s-a dat lovit la Insula iubirii 2025! Nici Radu Vâlcan nu s-a lăsat prea impresionat de cele auzite! Chiar dacă a vrut să încheie testul, parcursul său în emisiune continuă!
La Insula Iubirii 2025, adaptarea la condițiile exotice din Thailanda continuă să fie o provocare pentru George Vornicu, concurent venit din Brașov. Concurentul s-a plâns de temperaturile ridicate, dar și de mâncare!
Când a venit momentul să facă alegerea de date, George i-a spus lui Radu Vâlcan că el vrea să încheie testul din cauza unor probleme de sănătate, pentru că nu se poate acomoda.
George: Din păcate, voi încheia testul azi, din cauza unor probleme medicale care se agravează de la o zi la alta. Nu pot să mă acomodez. Nu am nemulțumiri.
Radu Vâlcan a fost surprins de cele auzite și i-a transmis lui George că va merge să facă investigații medicale. Zis și făcut! S-a ajuns la concluzia că acesta se adaptează mai greu cu temperaturile crescute. Concurentul a mers la date, unde și-a exprimat din nou nemulțimirile legate de căldură și de alimentație.
Radu: Sunt puțin surprins, înțeleg că ai niște probleme medicale și nu mai reziști acestui test. Vom ține cont de dorința ta. Sunt convins că vei merge să investigăm, este o chestiune extrem de serioasă. Pașii sunt următorii, ca să investigăm despre ce este vorba. Până ies analizele, suntem aici, în acest context și trebuie să facem o alegere pentru date, pentru că acesta este formatul emisiunii.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2Fe0082921-999e-40f1-a0bc-240690e99b1b.jpg)
George Vornicu susține că nu se poate adapta la Insula Iubirii. Sursa foto: Facebook / George Vornicu
Cum a reacționat Florin Ristei
Fanii emisiunii știu că Speak și Florin Ristei reacționează la episoadele din Insula Iubirii în cadrul emisiunii Fiertzi pe insulă.
De data aceasta, Florin Ristei a reacționat după ce a auzit nemulțumirile lui George. Artistul nu înțelege de ce a ales concurentul să meargă în Thailanda și l-a îndemnat să se bucure de experiență.
„Nu știai unde vii, boss? Nu înțeleg. De ce a venit? El a vrut să vină. Bucură-te, bă! Treci peste! E supărat foc. (…) N-ai legătură cu ce te înconjoară în viață”, a spus Florin Ristei.