Fostul prezentator de la Antena Stars și-a dus iubita în vacanță. Ireal unde a fost surprins, însă, cu câteva zile înainte
Cătălin Cazacu pare că s-a așezat la casa lui. Sau cel puțin așa ar vrea să ne facă să credem. După o perioadă în care a preferat să-și țină viața amoroasă mai degrabă misterioasă decât publică, fostul campion la motociclism a decis să-și asume, în sfârșit, relația cu Roxana Șerbănescu. De la „necunoscuta misterioasă” la „femeia din viața mea”, o evoluție cât se poate de clasică.
Cătălin Cazacu și Roxana Șerbănescu au decis să ia o pauză de la haosul cotidian și să se retragă într-o vacanță care arată ca un screensaver din 2005: ape limpezi, cer senin și liniște cât să-ți dea timp să te gândești la alegerile din viață. Totul perfect pentru un cuplu care pare să fi trecut la următorul nivel în relație. Dar, aici vine surpriza.
Cătălin Cazacu s-a făcut sau nu băiat de casă?
Cum povestea oricărui cuceritor e rareori una simplă, zilele trecute, un cont de Tinder cu numele și pozele lui Cazacu a apărut la secțiunea de „relații serioase”. Acum, fie avem de-a face cu un bărbat polivalent, capabil să gestioneze atât o relație asumată, cât și o „curiozitate” digitală, fie cineva are chef de glume și îi întinde capcane online. Oricum ar fi, pare că viteza nu e singura pasiune a lui Cazacu, poate și-a păstrat ceva spațiu și pentru un strop de adrenalină digitală.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F05%2FWhatsApp-Image-2025-05-10-at-19.32.31-e1746896440283.jpeg)
Pare că și-au găsit locul perfect unde să-și încarce bateriile și să se bucure de apusuri, plimbări cu barca și, cu puțin noroc, de o conexiune Wi-Fi destul de slabă cât să nu ajungă și acolo notificările de pe Tinder.
Până la urmă, fiecare cu hobby-urile lui: unii cu motoarele, alții cu swipe-urile. Cert e că vacanța pare perfectă – soare, liniște și (aparent) zero notificări de pe aplicațiile de întâlniri. Sau poate doar și-a închis datele mobile. Cine știe?
„Ai bani mănânci, nu ai bani nu îți e foame”, a fost descrierea găsită la contul de pe Tinder cu numele campionului.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F05%2FWhatsApp-Image-2025-05-10-at-19.35.26.jpeg)
Și ca să fie totul și mai interesant, se pare că profilul cu numele lui Cazacu de pe Tinder are și bifa albastră semn că a trecut de filtrul de verificare al platformei. Deci, teoretic, dacă e să ne luăm după regulile aplicației, contul e autentic. Oare doar o coincidență sau fostul campion chiar își testează limitele și în lumea digitală?
„Verificarea ID-ului și a fotografiei este un proces opțional care te ajută să demonstrezi că fotografia din ID-ul tău și cel puțin una dintre fotografiile de profil seamănă cu tine. După ce ai terminat, vei primi o nouă insignă pe profilul tău, pentru a arăta oamenilor că ai finalizat procesul de verificare a ID-ului și a fotografiei.”, scriu cei de la Tinder despre bifa albastră de pe profilul utilizatorilor.