De obicei vorbim despre motoare, recorduri și podiumuri. Dar, în ultimii ani, Formula 1 a căpătat un ingredient neașteptat: stilul vestimentar. Între două tururi de pistă, paddock-ul s-a transformat într-un adevărat ‘front row’, iar fanele modei urmăresc la fel de atent ținutele, ca și clasamentul piloților. Potrivit Vanity Fair, noile „fete de afiș” ale Formulei 1 nu mai sunt simple apariții discrete lângă partenerii lor celebri, ci adevărate trendsettere care dau tonul eleganței în cele mai exclusiviste circuite din lume, de la Monaco, până la Miami și Abu Dhabi.
Iubitele piloților de Formula 1 bifează, de fiecare dată, apariții interesante, în ton cu cele mai noi tendințe din fashion. CANCAN.RO are detalii despre partenerele de viață ale celor mai cunoscuți piloți, dar și despre stilul fiecăreia.
Alexandra Saint Mleux, eleganță fără efort
O pariziancă rafinată și partenera lui Charles Leclerc, Alexandra este definiția luxului discret. Tonuri neutre, croieli impecabile și o estetică aproape muzeală. Nu epatează, dar atrage toate privirile. Eleganța ei pare firească, ca și cum stilul ar veni natural, nu dintr-un efort calculat.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2FWhatsApp-Image-2026-01-06-at-12.22.57.jpeg)
Alexandra Saint Mleux, iubita lui Charles Leclerc. sursă – social media
Margarida Corceiro, glamour cu influențe pop
Actriță și model portughez, iubita lui Lando Norris aduce un aer fresh în paddock. Îmbină crop topuri, salopete perfect croite și accente îndrăznețe. Stilul ei e un mix între festivalul Coachella și Riviera Franceză, cu multă atitudine și zero inhibiții.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2FWhatsApp-Image-2026-01-06-at-12.22.58.jpeg)
Margarida Corceiro, iubita lui Lando Norris. sursă – social media
Kika Cerqueira Gomes, feminitate cu aer couture
Partenera lui Pierre Gasly este sinonimă cu eleganța mediteraneană. Rochii fluide, sandale iconice și o prezență care transformă orice cursă într-un moment fashion. Naturală, dar impecabil îmbrăcată.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2FWhatsApp-Image-2026-01-06-at-12.22.58-1.jpeg)
Kika Cerqueira Gomes, partenera lui Pierre Galsy. sursă – social media
Lily Muni He, sportivă cu ștaif
Iubita lui Alex Albon demonstrează că sportul și moda pot merge mână în mână. Outfituri funcționale, dar moderne, combinații de sacouri cu piese sport și o atitudine relaxată, dar sigură pe sine.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2FWhatsApp-Image-2026-01-06-at-12.22.58-2.jpeg)
Lily Muni He, iubita lui Alex Albon. sursă – social media
Kelly Piquet, rafinament clasic
O veterană a paddock-ului, partenera lui Max Verstappen, Kelly, mizează pe un stil matur și elegant, care nu ține cont de tendințe, ci de bun gust. Ea este dovada vie că stilul adevărat nu are nevoie de artificii.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2FWhatsApp-Image-2026-01-06-at-12.22.58-3.jpeg)
Kelly Piquet, partenera lui Max Verstappen. sursă – social media
Carmen Montero Mundt, minimalism modern
Discretă și sofisticată, partenera lui George Russell preferă ținutele curate, croielile simple și accesoriile atent alese. Un stil relaxat și dezinvolt, care inspiră naturalețe.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2FWhatsApp-Image-2026-01-06-at-12.22.58-4.jpeg)
Carmen Montero Mundt, partenera lui George Russell. sursă – social media
Între motoare turate și steaguri fluturând, aceste femei au reușit să transforme paddock-ul în noul ‘front row’ al modei. Cu alte cuvinte, Formula 1 a devenit o altfel de competiție. Acum, nu mai e vorba doar despre cine ajunge primul la linia de sosire, ci și despre ținuta care fură toate privirile.
NU RATA – Lando Norris, campion mondial în Formula 1! Ultima etapă a sezonului 2025 a fost spectaculoasă