Sunt vești noi pentru telespectatorii emisiunii Chefi la Cuțite, sezonul 13. Jurații de la Antena 1 au primit culorile pe care le vor purta în etapa battle-urilor. De altfel, s-au format și echipele. Dintre cei patru jurați, chef Ștefan Popescu este cel care va avea un alt rol în show-ul culinar, după ce nu și-a format echipă. A acumulat puține puncte la jocurile de amuletă. Iată cine sunt concurenții din echipele juraților!
Jurații de la Chefi la Cuțite și-au format echipele și au primit culorile pe care le vor putra în etapa battle-urilor. După probele din bootcamp, locurile s-au adjudecat, iar jurații și-au ales participanții.
Sezonul 13 al show-ului culinar de la Antena 1 vine, însă, cu noi reguli. Dintre cei patru jurați, doar trei au reușit să își formeze echipe. Chef Ștefan Popescu, pentru că a acumulat puține puncte la jocurile de amuletă, nu s-a aflat în situația de a-și forma o echipă. Totuși, a avut un rol important – și-a trimis cuțitul de aur (Mihai Dragomir) să fie trimis într-una dintre echipe, dar și să aleagă trei concurenți pentru fiecare chef. În acest sens, chef Ștefan Popescu a ales ca Mihai Dragomir să facă parte din echipa lui Chef Orlando Zaharia.
Sursă foto: capturi video YouTube – Chefi la Cuțite, Antena 1