Marea iubire a lui Alain Delon a venit să-și ia rămas bun. Este singura femeie care l-a părăsit
Se apropie clipa în care lumea își va lua rămas bun definitiv de la legendarul Alain Delon, un titan al cinematografiei mondiale. Înmormântarea sa va avea loc sâmbătă, la Douchy, unde a trăit aproape cincizeci de ani. Familia întreagă îi este alături, inclusiv fosta lui mare iubire, poate singura femeie care a avut curajul să-l părăsească.
Alain Delon s-a stins din viață duminică, 18 august, la vârsta de 88 de ani. Lumea cinematografiei și fanii din întreaga lume deplâng pierderea acestui titan. Ultimul seducător al marelui ecran, Alain Delon, a lăsat în urmă o carieră excepțională, o viață plină de romantism și trei copii.
Cei trei copii sunt acum alături de tatăl lor, iar acest moment dificil i-a unit, făcându-i să lase deoparte conflictele din ultimul an. De altfel, Anthony, Anouchka și Alain-Fabien au transmis un mesaj comun prin intermediul AFP, profund impresionați de numărul mare de condoleanțe și de valul de susținere primit din partea oamenilor.
„Suntem extrem de emoționați și atinși de fervoarea și afecțiunea de care a dat dovadă publicul său în Franța și în lume”, au transmis urmașii regretatului actor.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F08%2Fprofimedia-0900889788.jpg)
Sursă foto: Profimedia
Citește și: Ce relație a existat între Ramona Bădescu și Alain Delon. „M-am simțit sedusă și abandonată”
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F08%2Fprofimedia-0264108483.jpg)