Loredana Groza a transmis un mesaj public la scurt timp după înmormântarea tatălui său, prin care a vorbit despre pierderea suferită și despre recunoștința față de cei care i-au fost alături în aceste momente dificile. Artista trece printr-o perioadă extrem de dureroasă, după ce și-a condus părintele pe ultimul drum, la în a doua zi a anului 2026.
Loredana Groza traversează un moment extrem de dificil, după pierderea tatălui său, Vasile Groza, care s-a stins din viață la chiar în ultima zi a anului 2025. Artista a ales să împărtășească vestea tristă cu publicul său printr-un mesaj emoționant postat pe rețelele de socializare, în care a vorbit despre legătura profundă dintre ei și despre moștenirea lăsată de acesta.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2Floredana-groza-1.jpg)
Sursa foto: Facebook
Tatăl cântăreței a avut o viață marcată de numeroase greutăți încă din copilărie, însă și-a urmat cu perseverență visul de a scrie. Autodidact și pasionat de literatură, Vasile Groza a lăsat în urmă poezii, romane și cărți pentru copii, devenind, în timp, membru al Uniunii Scriitorilor din România
După funeralii, Loredana Groza le-a mulțumit public tuturor celor care i-au transmis mesaje de susținere și au fost alături de ea și de familia sa în aceste momente grele. Totodată, artista și-a exprimat solidaritatea față de cei care au trecut prin pierderea unui părinte și a îndemnat publicul să descopere opera tatălui său, punând la dispoziție site-ul dedicat creației literare a lui Vasile Groza.
„Mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje, au fost alături de mine si de familia mea in aceste clipe grele..
Sunt alături de toți cei care au pierdut un părinte, le înțeleg durerea..
Aceste e site-ul lui unde puteți să descoperiți opera tatalui meu, scriitorul Vasile Groza, vasilegroza.ro”, a scris Lordana Groza pe rețelele de socializare.