O femeie a crezut că salvează un câine, dar a trăit un adevărat coșmar când a ajuns acasă. Ce creatură luase, de fapt, de pe marginea drumului. „Este puțin agitat”
O femeie a publicat pe rețelele de socializare o fotografie cu un animal pe care l-a salvat de pe stradă, iar internauții au rămas șocați. Oamenii i-au sugerat să scape cât mai repede de el. Ce fel de creatură a adus, de fapt, acasă?
O femeie a reușit să surprindă întreg internetul cu gestul său. Aceasta a demonstrat compasiune salvând un animal furios de pe drum. Deși ea susținea că era un câine, cei care au văzut postarea au avut altă părere.
În Omagh, Irlanda de Nord, o femeie a salvat un animal de pe marginea unui drum. Odată ajunsă acasă, a făcut o fotografie patrupedului pe care l-a descris ca fiind „agitat și furios”.
Melissa Kim le-a relatat urmăritorilor săi că, deși a adus animalul acasă, acesta continuă să se comporte agresiv și răutăcios. Ea a decis să îl păstreze până va reuși să găsească adevărații stăpâni.
”Am găsit un câine, nu are zgardă. L-am găsit pe marginea drumului Dublin din Omagh, mânca un iepure mort. Este puțin agitat și furios, mi-a fost destul de greu să-l bag în mașină. Cred că este un fel de husky. Distribuiți ca să îi găsim stăpânii!”, a fost mesajul postat de Melissa, pe rețelele de socializare.
