O să te gândești de 2 ori dacă vrei să pleci în vacanță în Veneția. Cât i-a costat pe doi turiști o masă în orașul italian
Un city break cu partenerul ar putea reprezenta o soluție ideală, dacă ai în plan să descoperi ce „comori” ascund alte orașe. Totuși, o asemenea plecare ar trebui să aibă o măsură de siguranță, cel puțin din punct de vedere financiar. De exemplu, doi turiști au mers în Veneția, pentru a se bucura de frumusețea orașului italian și pentru a se înfrupta din bunătăți. Dar au rămas uimiți în momentul în care au văzut nota de plată într-un restaurant! Vezi mai jos cât au avut de plătit pentru o comandă „light”.
Câțiva turiști au avut parte de un real șoc, după ce au făcut consumație într-un restaurant din Veneția. Din dorința de a descoperit altfel orașul italian, au mers în vacanță. Iar, pentru a-și potoli poftele, au călcat pragul unui local, s-au așezat la o masă și au comandat.
Pe lângă consumație, au plătit 7 euro pentru muzică, la un restaurant din Veneția!
În restaurantul situat în Piața San Marco, turiștii spanioli au avut parte de o surpriză, în momentul în care au primit nota de plată. Pe lângă băuturile pe care le-au comandat, au consumat chipsuri și câteva măsline. Mare le-a fost mirarea când au afla că, pe lângă cei 70 de euro pe care i-au plătit pentru consumație, au fost taxați și cu 7 euro pentru muzică! Pe platforma Tik Tok, unul dintre turiști a încărcat un videoclip prin care le arată urmăritorilor experiența pe care au avut-o în cadrul restaurantului.
„70 de euro consumația și 7 euro pentru muzică”, a spus unul dintre spanioli, pe internet.
Vezi și LOCUL DE VIS BOTEZAT „BALI DE ROMÂNIA”. UNDE SE AFLĂ ACEASTĂ MINUNE ȘI CÂT COSTĂ SĂ TE CAZEZI AICI
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2023%2F11%2Fvenetia.jpg)
Turiștii au plătit 70 de euro pentru consumația de la restaurantul din Veneția / Sursă foto: capturi Tik Tok
De altfel, nu este prima oară când turiștii rămân uimiți de nota de plată pe care o primesc în diverse localuri. De exemplu, o turistă a intrat într-o cofetărie din Italia, pentru a-și potoli pofta de înghețată. Astfel, s-a așezat la rând și a comandat desertul. Totuși, a avut parte de o situație bizară. Și anume, turistei i-a fost percepută o taxă suplimentară, doar pentru că ceruse o linguriță în plus. Voia să împartă înghețata cu o prietenă. Uimită de acest aspect, a lăsat un review special pentru local.
„Am împărțit un bol cu înghețată de 8 euro, dar am plătit 9: mi s-a cerut 1 euro în plus pentru că am solicitat a doua linguriță. Nu mă mai întorc în localul respectiv, dar dacă treceți pe aici, aduceți o linguriță de acasă”, a scris turista la secțiunea de recenzii a localului respectiv. Vezi AICI cât a plătit!
Sursă foto: colaj Pexels, capturi Tik Tok