Roxana Dobrițoiu, săltată de paznici într-un centru comercial: „Sunt revoltată”
Roxana Dobrițoiu este în stare de șoc după ce a avut parte de o experiență șocantă într-un mall din Capitală. Motivul pentru care vedeta a fost la un pas să fie dată afară din centrul comercial este unul revoltător, spune aceasta.
Întreaga scenă rușinoasă s-a petrecut în incinta unui centru comercial din Capitală, unde mersese cu iubitul ei pentru a face cumpărături. Dar până a ajunge să colinde magazinele pentru a-și găsi articolele vestimentare mult dorite, Roxana a decis să realizeze câteva filmulețe pentru TikTok.
Norocul nu a fost de partea ei căci vedeta și-a ales un cadru total nepotrivit, în dreptul unei mașini care urma să fie câștigată de cineva. Paznicii s-au sesizat imediat, dar Roxana Dobrițoiu nu s-a lăsat cu una, cu două și a căutat un alt colțișor. Nici de data acesta nu a avut prea mare noroc, căci paznicii au rămas cu ochii pe ea și nu au lăsat-o să filmeze nici acolo. Enervată la culme, vedeta a început să se certe cu bărbații respectivi.