SOC
„Măcelarul operaţiilor estetice“ a lăsat zeci de femei marcate pe viaţă. Cum arată după ce au fost ciopârţite cele care sperau să devină frumoase | FOTO
Chiar dacă erau perfect conştiente le ce fel de riscuri se expun, zeci de femei au apelat la chirurgia estetică îndoielnică şi s-au dat pe mâna unui estetician pe care l-au supranumit „măcelarul“.
Rudele lui FANE SPOITORU sunt scandalizate. Ce au descoperit când au deschis sicriul!
Moartea lui Fane Spoitoru a provocat în familia lui o durere fără margini. Peste toate acestea, rudele sunt scandalizate de modul în care trupul neînsufleţit al interlopului a fost repatriat. ”L-au umilit pur şi simplu”, ne-a declarat o persoană din familie.
CANCAN.ro a aflat toate detaliile! A murit celebrul FANE SPOITORU!
Temutul lider al lumii interlope din anii ’90, Fane Spoitoru, s-a stins din viaţă în urmă cu puţin timp, ne-au mărturisit în exclusivitate surse apropiate familiei.
Scene violente provocate de antrenorul Stelei într-un club de noapte! Reghe a lovit un puşti de 17 ani cu capul în gură
Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, este un tip mereu nervos, asta ştiam. Dar că e atât de nervos încât altoieşte puşti, într-un local de noapte, băut şi cu fiica vitregă după el, nu ne-am fi imaginat.
Primul cuplu de homosexuali care beneficiaza de parohie! Un preot este din Brasov si unul din Leipzig
Doi preoti homosexuali, dintre care unul e roman, au primit dreptul de a oficia slujbe intr-o parohie! Este vorba de Ciprian Matefy (33 ani) si Stephan Rost (38 ani), care pana acum au oficiat slujbe in Saxonia.
Doliu in lumea fotbalului! Un fost fotbalist a fost asasinat intr-o benzinarie
Fostul fotbalist Alfredo Pacheco, in varsta de 33 de ani, a fost asasinat duminica dimineata, in regiunea Santa Ana din El Salvador.
Moarte cumplita! Un barbat a fost pur si simplu eviscerat de un taur
Un barbat a fost gasit mort la o ferma din apropiere de Husi, unde lucra ca si ingrijitor de animale, omul fiind pur si simplu eviscerat in zona abdominala de catre un taur.
Socant! Primarul unui oras a fost impuscat in cap!
Intamplare teribila intr-un oras american s-a produs duminica seara, un politist a fost impuscat in cap.
Cutremurator! Mama unor afaceristi din Suceava a murit intr-un accident teribil! Primele imagini de la locul tragediei!
Oamenii de afaceri Negrea sunt in doliu, dupa ce mama acestora a decedat vineri intr-un accident de circulatie, produs in apropierea Garii Burdujeni, pe strada Nicolae Iorga.
Caz infricosator! Si-a sunat fratele sa-l anunte unde sa-i gaseasca trupul, apoi s-a spanzurat
Un militar si-a pus capat zilelor in cursul zilei de astazi, fiind gasit spanzurat intr-o padure din judetul Vaslui.
S-a aflat adevaratul motiv al crimei din Iasi: ‘’L-a injunghiat pana a aflat parola la laptop’’
Tatal lui Casian Harpa, studentul care a scapat ca prin minune de moarte, a accepatat sa vorbeasca despre ingrozitoarea intamplare si prin ce chinuri a trecut fiul sau.
ULTIMA ORA! Noi PERCHEZIŢII in mai multe judete: Suspecţii furau date de pe cardurile românilor
Oamenii legii fac, luni, 22 de percheziţii în mai multe judeţe şi în Capitală. Trei dintre suspecţi, acuzaţi de infracţiuni informatice, au fost prinşi în trafic.
Au divortat chiar in noaptea nuntii! Motivul este incredibil
O nunta care a avut loc recent a devenit cel mai urat cosmar al vietii ei pentru o mireasa. Femeia a fost parasita de cel pe care il alesese de sot, chiar in noaptea nuntii.
A avut parte de surpriza vietii lui, dupa ce a vrut sa-si faca o omleta. A luat un ou, l-a spart si… “Nu pot sa cred…”
Un barbat care a vrut sa gateasca unul din ouale pe care le cumparase de la magazin a avut parte de surpriza vietii lui atunci cand l-a spart. Totul a fost filmat, iar inregistrarea a devenit virala pe internet.
Meidicilor nu le-a venit sa creada! Insarcinata in 8 luni, o tanara a intrat in coma! Ce s-a intamplat la nastere
O femeie insarcinata in 8 luni, a fost victima unui accident, chiar in timp ce mergea spre cabinetul medicului. Imediat, tanara a intrat in coma.
VIDEO incredibil! A mers ASA in club, insa nu a agatat niciun barbat! Motivul? Unul foarte SIMPLU!
Uneori, chiar daca arati demential ca femeie, este foarte greu sa reusesti sa iti gasesti un partener in club. Poate ca machiajul tau nu mai e la moda, poate ca hainele sau comportamentul tau nu sunt tocmai potrivite sau poate...
Toti ceilalti pescari au incremenit cand au vazut ce captura are barbatul acesta in undita! “Este un extraterestru!”
Orice pescar isi doreste sa prinda un exemplar cat mai mare si mai frumos, atunci cand baga undita in balta. Cu toate acestea, chiar daca a avut parte de o captura impresionanta, un barbat s-a speriat foarte tare cand a vazut ce are in ac.
Imagini greu de privit! Medicilor nu le-a venit sa creada cand au vazut cum arata acest bebelus
Medicii din India au inghetat de spaima cand au vazut ca o femeie a adus pe lume un bebelus cu totul si cu totul diferit fata de restul nou-nascutilor.
Singurul loc din lume unde barbatii nu au ce cauta! Uite ce li se intampla daca ajung in localitatea unde traiesc 600 de femei
In sud-estul Braziliei, exista un oras in care locuiesc 600 de femei. In aceasta localitate, barbatilor le este interzis sa traiasca.
Ecranul televizorului scos la vanzare l-a dat de gol! Detaliul din aceasta imagine care i-a facut pe toti sa rada in hohote
In loc sa ofere o poza cat mai serioasa cu produsul pe care l-a scos la vanzare, un roman nu a reusit decat sa starneasca hohote de ras din partea celor care i-au urmarit anuntul pe internet.
A fost testat deja! Cercetatorii au gasit solutia pentru a scapa de amintirile traumatizante!
Cercetatorii americani au testat deja un medicament care ne poate ajuta sa scapam de amintirile traumatizante. Este folosita o substanta care de obicei se utilizeaza in tratamentul sclerozei in palci multiple.
Corectie aplicata unui sofer indisciplinat in trafic! L-a blocat la semafor, i-a deschis portiera, iar apoi…
Lipsa de respect fata de ceilalti participanti la trafic ne poate costa scump! Asta incearca sa ne transmita un sofer nervos, care ii da o lectie unui conducator auto dupa ce acesta ii taiase calea.
La asa ceva nu te-ai fi asteptat! Videoclip de manele, filmat printre crucile din cimitir
Imaginatia celor care regizeaza videoclipurile manelistilor depaseste orice limite! Recent, pe internet a fost postat un videoclip care a fost intr-un cimitir din Timisoara.
S-a intamplat de 1 Mai! Aparitie complet NEASTEPTATA pe plaja din Vama Veche! Toti turistii au ramas MASCA
De 1 Mai, la mare, majoritatea oamenilor merg sa vada rasaritul, sa se distreze si sa... bea. Numai ca atunci cand iti torni pe gat “ca porcul” (stiti vorba aia), ajungi ca dimineata sa mai prinda primele raze de soare doar porcii... la propriu.
Copilul ei s-a nascut cu o coada de 13 centimetri, iar medicii refuza sa il opereze! Drama unei mame din China a induiosat planeta
Un bebelus in varsta de numai 5 luni s-a nascut cu o coada de 13 centimetri, iar mama lui implora medicii sa ii opereze baietelul.
Povestea lui a facut inconjorul lumii! Un baiat de 16 ani a traversat Pacificul ascuns in trenul de aterizare al unui avion!
Un tanar in varsta de 16 ani a supravietuit miraculos, dupa ce a traversat Oceanul Pacific, din California in Hawaii, ascuns in trenul de aterizare al unei aeronave.
E e cel mai fericit copil din lume! A primit cadou un Lamborghini in miniatura care arata spectaculos!
Un copil a avut parte de surpriza vietii lui. Niciodata nu se putea gandi ca va conduce un Lamborghini si asta chiar inainte de a-si lua carnetul.
Au aparut adidasii cu care nu ai cum sa te pierzi! Comunica prin Bluetooth cu telefonul si iti indica drumul bun
Momentele in care te uiti pe telefonul mobil pentru a afla unde esti si cum sa ajungi acasa vor fi uitate. Au aparut adidasii care te ajuta sa nu te mai pierzi niciodata si costa doar 100 de dolari perechea.
S-a intamplat in Romania! Vezi ce a patit un barbat care s-a dus cu cosciugul pregatit sa isi ia bunicul decedat din spital!
Un barbat din judetul Botosani s-a dus pregatit cu un cosciug pentru a ridica trupul neinsufletit al bunicului sau din spital. Cand a ajuns la unitatea sanitara, a avut parte de surpriza vietii lui.
Se anunta o noua apocalipsa! Afla totul despre fenomenul astronomic care va insangera planeta!
Un fenomen astronomic extrem de rar intalnit, care se va produce pe 15 aprilie 2014, ar putea fi semnul care anunta sfarsitul lumii. Cel putin asta este teoria unui pastor american care sustine ca “luna de sange” va anunta o catastrofa globala.
Si-a pierdut portofelul la un meci de baseball! Ce a urmat intrece orice scenariu de film!
Un licean care si-a pierdut portofelul la un meci de baseball a avut parte de surpriza vietii lui, cand cel care l-a gasit i l-a trimis acasa insotit de un bilet.
A trait 53 de ani fara aer! In tot acest timp, a primit apa o singura data, acum 42 de ani!
Un cercetator a reusit sa demonstreze ca se poate trai 42 de ani fara apa si aer, in izolare completa fata de lumea in care traim.
Iti mai amintesti de experimentul cu Coca Cola si Mentos? Un italian a reusit sa adauge doua ingrediente care duc totul la extrem!
Dupa ce toata lumea a ramas uimita cand a vazut ce se poate intampla daca se combina Cola cu Mentos, un italian a reusit sa dea peste cap experimetul, adaugand doua ingrediente surpriza. Reactia barbatului la final... de nepretuit!
Cazul care i-a uimit pana si pe medici! Uite cum arata copilul cu capul in forma de inima! Vezi ce i-a cauzat aceasta malformatie!
Un copil care s-a nascut cu o tumora pe partea dreapta a fetei a ajuns la numai doua luni sa aiba capul in forma de inima. Specialistii sunt ingrijorati deoarece tumora se extinde foarte repede.
Ce a patit o femeie, chiar inainte de a traversa strada! S-a intamplat recent, in Brasov!
Cand intentionezi sa traversezi strada, in mod normal, te asiguri mai intai din partea stanga a drumului. Cu toate acestea, se pare ca e bine sa sporim atentia si pana sa ajungem in acest moment! Ne-o demonstreaza un video publicat recent pe internet!
A avut parte de socul vietii lui cand a dat masina de spalat vase la o parte! Uite ce a descoperit acest barbat in propria casa!
Faptul ca pisica nu ii mai intra in bucatarie, i-a dat de gandit unui barbat, asa ca s-a hotarat sa vada ce se ascunde in spatele masinii de spalat vase, acolo unde se auzeau zgomote ciudate de la un timp.
Caz uluitor, in India! O femeie a nascut un copil cu doua capete! Uite imaginile cu bebelusul!
O femeie in varsta de 28 de ani a nascut un copil cu doua capete. Gravida stia ca are in pantece un singur bebelus, iar pentru ca nu a avut bani, nu a putut sa mearga sa isi faca analizele de specialitate.
Un barbat a fost condamnat la inchisoare pentru ca si-a lasat prietenul beat sa conduca! Vezi cat va sta dupa gratii!
Un barbat a fost condamnat la inchisoare pentru ca nu l-a impiedicat pe prietenul sau, care se afla in stare avansata de ebrietate, sa se urce la volan.
Uite cum s-a nascut aceasta fetita, dupa ce medicii au sfatuit-o pe mama sa avorteze! Cazul ei a schimbat protocoalele spitalului!
O femeie din Marea Britanie, insarcinata in 11 saptamani, a ajuns la spital cu sangerari abundente, iar medicii au sfatuit-o sa avorteze, dupa ce i-au facut o ecografie.
Uite ce a patit o femeie care lucra 10 ore zilnic! Viata i s-a schimbat brusc, dupa ce i s-a facut rau intr-o zi!
O femeie in varsta de 25 de ani, care avea program in ture de cate 10 ore pe zi, a trecut printr-o intamplare care i-a schimbat viata pentru totdeauna.
Aceasta fetita nu se poate juca, iarna, afara cu alti copii!Ce se intampla cu ea, daca simte frigul!
Ce poate fi mai dureros pentru un copil decat sa nu poata iesi la sanie impreuna cu prietenii lui? O fetita alergica la frig stie cel mai bine asta!
Nu o sa-ti vina sa crezi ce fel de ou a gasit in gospodaria sa! Barbatul nu s-a indurat sa-l gateasca!
Un taran a gasit in gospodaria sa un ou mai putin obisnuit. Barbatul a pastrat exemplarul, i-a facut poze si marturiseste ca nu are de gand sa il gateasca.
Arata PERFECT, dar a vrut sa-si faca o operatie estetica, pentru a fi mai frumoasa! Acum nimeni nu se mai poate uita la ea!
O jurnalista din Coreea de Sud si-a facut o operatie estetica, pentru a fi la moda cu noile tendinte, insa a ajuns sa arate mult mai rau decat inainte.
O data cu prima ninsoare au iesit si pitipoancele la plimbare. GALERIE FOTO
Ne-am obisnuit sa vedem tinere dezbracate in sezonul calduros, dar mai multe fete au dorit sa demonteze acest lucru.
Ce au gasit medicii in ochiul unui barbat, dupa ce s-a ELECTROCUTAT! Din pacate, nu mai pot face NIMIC sa-l ajute!
Un barbat care a fost electrocutat a ramas cu un semn ciudat pe ochi. Pupila lui are acum forma unei stele, dupa ce prin corpul lui au trecut 14.000 de volti.
Au intrat in camera copilului sa-l trezeasca si au INCREMENIT cand au vazut ce era ACOLO! „Cum se poate asa ceva?”
Doi tineri din Marea Britanie au trecut prin clipe de groaza cand s-au dus intr-o dimineata sa-si trezeasca fiul in varsta de 4 ani, care dormea in camera lui.
TRAGEDIE in timpul operatiunilor de deszapezire! Un angajat de la drumuri a murit! Ce s-a intamplat
Un angajat al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a murit, sambata, in timpul interventiei pentru deszapezire, in judetul Olt.
„Albert, te iubesc!”, apoi s-a stins! Adrian Iovan a murit in cel mai infiorator mod posibil! Imagini cu puternic impact emotional
Aceste imagini, surprinse la scurt timp dupa ce echipele de salvare au ajuns la locul accidentului, arata ca pilotul Adrian Iovan a avut parte de o moarte infioratoare.
Pare IMPOSIBIL, dar s-a intamplat! Ce i-a cazut in CAP unei femei, in timp ce isi plimba cainele!Medicilor nu le-a venit sa creada
O femeie din Rio de Janeiro a trecut prin clipe cumplite de agonie, dupa ce a fost victima unui accident bizar.
Si-a facut un TATUAJ cu henna! Ce s-a intamplat in scurt timp este INGROZITOR! Cum arata acum
Chiar daca la prima vedere pare ceva sigur, tatuajele cu vopseaua naturala henna pot fi foarte periculoase si uneori lasa in urma cicatrici pentru toata viata.
Ce ii crestea acestei femei in BURTA! Medicii au fost ingroziti cand au operat-o! „Cum se poate asa ceva?”
O femeie de 47 de ani a ajuns incredibil de slaba si abia se mai putea misca, din cauza unei tumori uriase care ii crestea continuu in abdomen.
L-au gasit intr-o BALTA de SANGE! Un cantaret rock a fost injunghiat de 30 de ori de un fan! Motivul CRIMEI este INCREDIBIL!
Samong Traisattha, membru in formatia de black metal Surrender of Divinity, a fost injunghiat mortal de un fan, in locuinta lui. Cantaretul a fost ucis, sustin anchetatorii, pentru ca se declara satanist, fara sa cunoasca de fapt aceasta ideologie.
A reusit sa supravietuiasca unui accident aviatic, dar a murit la scurt timp dupa! Ce au putut sa ii faca pompierii
Imaginile sunt importante pentru că ar putea să stabilească cine poartă vina pentru moartea adolescentei chineze Ye Meng Yuan, lovită de pompieri în apropierea avionului companiei Asiana, care a luat foc, la aterizare, la San Francisco.
Aveau 15, respectiv 16 ani cand au fost ucisi chiar de MAMA lor! Femeia era disperata! Motivul oentru care a ajuns sa faca asta
Jennifer Berman i-a scris fostului sot, Richard, un email amenintator in care ii spunea ca isi va face rau atat ei, cat si copiilor sai, Alexander in varsta de 16 ani si lui Jacqueline, 15.
A avut ERECTIE continua timp de 7 SAPTAMANI! Ce a patit acest tanar! Medicii nu mai vazusera asa ceva pana atunci!
Un tanar de 22 de ani a ajuns la spital, dupa ce s-a accidentat in timpul unei plimbari pe bicicleta. Timp de 7 saptamani, el a suferit de o afectiune ciudata, numita priapism, adica a avut o erectie continua.
Cum arata femeia care a baut in ultimii 10 ani cate 24 de cutii de bere si 7 halbe, ZILNIC! Mai are de trait doar cateva LUNI!
Beverley Pickorer are doar 35 de ani, dar arata ca o batrana si abia se mai poate misca. Sufera de ciroza hepatica, dup ace in ultimii ani a consumat in exces bere, ajugand sa bea peste 24 de cutii zilnic.
Are doar 16 ani si a omorat-o! Ce a facut o fata din Romania! Parintii ei sunt IN LACRIMI
O fată de 16 ani din judeţul Dolj şi-a ucis bunica sâmbătă seară, împuşcând-o accidental cu o armă de vânătoare cu alice, care aparţinea prietenului adolescentei.
Aparitie de GROAZA intr-o fotografie de la botez! In imagini apare FANTOMA unui barbat mort! Nimeni nu are o explicatie
O familie care lua parte la botezul unui copilas a descoperit cu groaza, cand a developat fotografiile, ca la ceremonie a asistat si fantoma unei rude decedate.
S-a dus la doctor pentru ca il durea URECHEA! Medicul a INCREMENIT cand a vazut ce era acolo
Un barbat din Australia a ajuns de urgenta la spital, cu o durere groaznica de ureche. Medicii au scos un gandac mare, care intrase acolo in timp ce pacientul dormea.