Soția lui Dani Vicol, bărbatul ucis de Mario Iorgulescu, a răbufnit după sentința instanței. Declarații tulburătoare făcute de văduvă: „Ca un câine, a murit pe câmp…”
Soția lui Dani Vicol, bărbatul ucis de Mario Iorgulescu, a făcut mărturisiri șocante! De când a aflat că procesul va fi reluat, victima lui Mario Iorgulescu a ajuns la limita rezistenței. Acum, tot ce își mai dorește este să se facă dreptate. Iată ce dezvăluiri cutremurătoare a făcut aceasta despre momentul tragic al morții soțului său!
Pe 7 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a participat la o petrecere într-o localitate de lângă București. În jurul orei 03:00, după o ceartă cu fosta sa iubită, fiul președintelui LPF a plecat cu mașina spre Capitală. La un moment dat, conducând cu 143 km/h, Iorgulescu Jr. a pătruns pe contrasens și a lovit frontal o altă mașină, condusă de Dani Vicol, care a decedat pe loc. Tragicul incident a lăsat doi copii fără tată. Testele au relevat că Mario Iorgulescu era sub influența cocainei și avea o alcoolemie de 1,96 g/l.
Ce declarații a făcut soția lui Dani Vicol
Familia lui Dani Vicol a trăit o adevărată tragedie după accidentul care i-a curmat viața acestuia, iar ultimii aproape cinci ani au fost un coșmar continuu. Soția lui și-a dorit cu ardoare ca vinovatul să fie tras la răspundere pentru suferințele îndurate.