CELE MAI NOI ARTICOLE

Ilinca Vandici transmite un mesaj pentru „fostul”, la doar o lună după despărțire: „Nu mă găsești unde m-ai lăsat”

În urmă cu ceva timp, Ilinca Vandici se arăta cât se poate de sigură pe mariajul cu Andrei Neacșu și spunea că nimic nu o să îi despartă. Dar iată că acum este o femeie singură, care încearcă să își reconstruiască viața. Se pare că povestea de iubire, pe care o credea indestructibilă, a ajuns […]
Ilinca Vandici transmite un mesaj pentru „fostul”, la doar o lună după despărțire: „Nu mă găsești unde m-ai lăsat”

Câte medii de 10 au fost la BAC, în București. Două sunt obținute la același liceu

Au fost afișate notele la Bacalaureat 2023. Peste 130.500 de absolvenți de liceu au susținut examenul maturității și au așteptat cu sufletul la gură să vadă dacă au trecut sau au picat. Pentru a patra oară la rând, rezultatele elevilor au fost anonimizate. Câți tineri din București au luat nota 10? Absolvenții de liceu, care […]
Câte medii de 10 au fost la BAC, în București. Două sunt obținute la același liceu

De ce nu face Mihai Gâdea emisiuni în zilele de vineri și sâmbătă! Directorul Antena 3 a avut de suferit din cauza religiei sale, fiind atacat constant

Mihai Gâdea este unul din cei mai vechi jurnaliști de la Antena 3, post de televiziune la care moderează emisiunea Sinteza Zilei. Controversele politice prezentate în emisiunea lui au o audiență greu de egalat, zi de zi, dar cu toate acestea fanii talk-show-ului politic îl pot urmări doar de luni până joi. Iată din ce […]
De ce nu face Mihai Gâdea emisiuni în zilele de vineri și sâmbătă! Directorul Antena 3 a avut de suferit din cauza religiei sale, fiind atacat constant

Gestul făcut de Daniel Onoriu după ce a scăpat de arestul la domiciliu. „Am fost un om extrem de bolnav”

După o lungă perioadă, Daniel Onoriu are motive de bucurie. Fostul pilot de raliuri a scăpat de arestul la domiciliu și este acum un om liber. Vestea l-a bucurat aproape până la lacrimi pe bărbat și l-a făcut să profite din plin de primele momente de liberate.  În urmă cu mai bine de opt luni, […]
Gestul făcut de Daniel Onoriu după ce a scăpat de arestul la domiciliu. „Am fost un om extrem de bolnav”

13 județe din România, amenințate de vremea rea. Cum e prognoza pentru București

Vremea este capricioasă în mai multe zone ale țării. Meteorologii au emis o avertizare meteo de cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, care vizează 13 județe. Aceasta va intra în vigoare luni, între orele 12:00 și 21:oo. De asemenea, specialiștii ANM anunță disconfort termic și caniculă în mai multe zone de la noi […]
13 județe din România, amenințate de vremea rea. Cum e prognoza pentru București

Note Bacalaureat 2023 | Află cât ai luat, pe EDU.RO, înaintea tuturor

Note Bacalaureat 2023. Absolvenții de liceu au luat parte, în perioada 26 – 29 iunie 2023, la probele scrise de la BAC. Emoțiile sunt mari pentru elevi, mai ales astăzi, 3 iulie 2023, deoarece vor afla rezultatele la examene. În plus, absolvenții care nu sunt mulțumiți cu notele pe care le-au primit au posibilitatea de […]
Note Bacalaureat 2023 | Află cât ai luat, pe EDU.RO, înaintea tuturor

Cum va arăta Bacalaureatul în anii următori după noua Lege a Educației. Schimbările ar putea fi radicale pentru cei care vor susține examenul de maturitate

Examenul de Bacalaureat se va schimba! Potrivit noului proiect, legea Educației Deca va conține o probă de „competențe de bază complementare” în funcție de specializare. Una dintre acestea poate fi „competențe de bază la matematică”, probă scrisă care va fi susținută de toți elevii de la profilul uman în timpul clasei a XII-a, însă această […]
Cum va arăta Bacalaureatul în anii următori după noua Lege a Educației. Schimbările ar putea fi radicale pentru cei care vor susține examenul de maturitate

Cea mai mare ”nebunie” din viața lui Cătălin Botezatu. „Acum ar costa 100.000 de euro”. Pe cine a dus la capătul lumii

Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai renumiți designeri români, iar numele său a devenit cunoscut și peste hotare. Această performanță se datorează devotamentului pentru muncă. Creatorul de modă și-a dedicat viața profesiei sale, însă uneori mai este nevoie și de puțină relaxare. Așa că în fiecare an, celebrul designer bifează câte o vacanță impresionantă. […]
Cea mai mare ”nebunie” din viața lui Cătălin Botezatu. „Acum ar costa 100.000 de euro”. Pe cine a dus la capătul lumii

Secretul din căsnicia lui Cătălin Bordea cu Livia a fost făcut public: „E foarte rușinos”. Acum, cei doi sunt la un pas de divorț

Vestea că Livia și Cătălin Bordea sunt la un pas de divorț a luat pe toată lumea prin surprindere. CANCAN.RO a detonat o nouă bombă în showbizul de la noi, după ce a scos la iveală detalii picante din separarea anului. Câștigătorul de la America Express și antrenoarea de kangoo jumps nu și-au mai putut […]
Secretul din căsnicia lui Cătălin Bordea cu Livia a fost făcut public:  „E foarte rușinos”. Acum, cei doi sunt la un pas de divorț

Liviu Teodorescu a devenit tată. Soția lui a născut chiar azi. „Iulia, ești o eroină”

Liviu Teodorescu și soția lui sunt în culmea fericirii. În urmă cu doar câteva ore, Iulia a adus pe lume o fetiță, perfect sănătoasă. Micuța a primit nota zece din partea medicilor, iar părinții s-au topit atunci când au văzut-o prima oară. Artistul le-a dat și fanilor din mediul online vestea cea mare și a […]
Liviu Teodorescu a devenit tată. Soția lui a născut chiar azi. „Iulia, ești o eroină”

Cătălin Crișan are iubită nouă, la 55 de ani: „Nu există femei urâte”

Cătălin Crișan a devenit celebru în ochii publicului la 19 ani, când a dat lovitura în lumea muzicală. De trei generații, artistul este prezent pe micile ecrane, unde cântă și îi încântă pe fanii lui. Se bucură de o carieră imensă, pentru care a muncit pe brânci timp de 36 de ani. Dacă la capitolul […]
Cătălin Crișan are iubită nouă, la 55 de ani: „Nu există femei urâte”

BANCUL ZILEI | „Azi se anunță rezultatele la Bacalaureat”

Astăzi este o zi importantă pentru absolvenții de liceu. Cei mai mulți dintre ei au emoții mari și asta pentru că vor afla rezultatele pe care le-au obținut la BAC. Iar pentru a mai destinde puțin situația, am pregătit un banc pe aceeași temă, care o să mai descrețească frunțile și o să aducă zâmbetul […]
BANCUL ZILEI | "Azi se anunță rezultatele la Bacalaureat"

Ce note au luat Andra, Andreea Bălan, Bianca Drăgușanu, Inna și Dorian Popa la Bacalaureat

Astăzi, 3 iulie, este o zi de foc pentru absolvenții de liceu. Aceștia vor afla dacă au trecut sau nu examenul maturității. Rezultatele o să se afișeze azi, iar cei care au susținut examenul sunt cu sufletul la gură. Prin emoții asemănătoare au trecut și multe dintre vedetele din România, în urmă cu ceva ani. […]
Ce note au luat Andra, Andreea Bălan, Bianca Drăgușanu, Inna și Dorian Popa la Bacalaureat

Cum a luat BAC-ul Fulgy, fiul Clejanilor: “Uitați-vă cum am mâna, am scris 9 pagini”

Bacalaureatul a dat multe bătăi de cap vedetelor de la noi. Mulți s-au chinuit ani buni să treacă de examenul maturității. Puțini au reușit, ce-i drept. Printre ei, se numără și Fulgy, fiul lui Ioniță și al Vioricăi de la Clejani. Tânărul artist a trebuit să se pună cu burta pe carte pentru a trece […]
Cum a luat BAC-ul Fulgy, fiul Clejanilor: “Uitați-vă cum am mâna, am scris 9 pagini”

Rezultate Bacalaureat 2023 | Cum afli ce notă ai luat, dacă ți-ai uitat codul unic primit

Astăzi, 3 iunie, este încă o zi de foc pentru absolvenții de liceu. În perioada 26 – 29 iunie 2023 au susținut probele scrise la BAC, iar azi o să afle rezultatele. Peste 130.000 de absolvenți ai promoției 2023, dar și câțiva din promoții anterioare sunt încercați de emoții puternice. Rezultatele vor fi afișate pe […]
Rezultate Bacalaureat 2023 | Cum afli ce notă ai luat, dacă ți-ai uitat codul unic primit

Jean Vlădoiu l-a bătut pe tatăl Cleopatrei Stratan în fața unei săli pline. Momentul a fost transmis în direct la un post de televiziune

În 2004, Pro TV a difuzat, timp de câteva ediții, emisiunea Stele verzi, în care două vedete se antrenau timp de o săptămână, iar apoi se băteau pe bune în ring, totul fiind transmis în direct, pe micile ecrane. Primii care s-au luptat au fost Jean Vlădoiu (fostul internațional de fotbal) și Pavel Stratan, un […]
Jean Vlădoiu l-a bătut pe tatăl Cleopatrei Stratan în fața unei săli pline. Momentul a fost transmis în direct la un post de televiziune

BANC | Bulă se duce la interviu pentru un nou job

Este început de săptămână și trebuie să pornim la drum cu voie bună. Așa că, bancul de mai jos o să te amuze copios. Protagonistul de astăzi este Bulă. Acesta își caută un job și merge la un interviu de angajare. Deznodământul este hilar. Bulă se duce la interviu pentru un nou job. La final, […]
BANC | Bulă se duce la interviu pentru un nou job

Horoscop general luna iulie. Lista nativilor care vor avea parte de schimbări importante

Luna iulie vine cu o mulțime de surprize pentru o parte dintre nativi. Fie că este vorba despre planul personal, fie că este vorba despre cel amoros, există posibilitatea ca în curând să poți beneficia de experiențe neașteptate. Berbec – Noi începuturi și o nouă identitate! Căminul, familia sau clarificarea unor chestiuni emoționale, sufletești se […]
Horoscop general luna iulie. Lista nativilor care vor avea parte de schimbări importante

Câți bani a cheltuit un român în doar câteva ore pe o plajă din Mamaia. Suma este aproape cât o zi de cazare!

Tot mai mulţi români renunţă să îşi mai petreacă vacanţele pe litoral din cauza preţurilor destul de mari. Cu toate acestea, staţiunile de la noi din ţară rămân o variantă accesibilă atunci când oamenii vor să se relaxeze o scurtă perioadă. Un bărbat a rămas cu un gust amar, după ce a petrecut doar câteva […]
Câți bani a cheltuit un român în doar câteva ore pe o plajă din Mamaia. Suma este aproape cât o zi de cazare!

Horoscop 3 iulie 2023. Cu ce schimbări vine Luna Plină în Capricorn

Horoscop 3 iulie 2023. Mai multe zodii vor avea parte de schimbări neașteptate, dar vor reuși să le facă față. Atenție la semnele pe care le trimit astrele!  Berbec Luna Plină din Capricorn de astăzi evidențiază o situație legată de cămin, familie sau plan emoțional care cere de la tine o abordare strategică și responsabilizare. […]
Horoscop 3 iulie 2023. Cu ce schimbări vine Luna Plină în Capricorn

La 73 de ani, Corina Chiriac a oferit un interviu tulburător pentru CANCAN.RO: “Nimeni nu se gândește la moarte, dar asta mă bucură!”

Corina Chiriac e convinsă că există viață veșnică și are speranța că toți își vor revedea persoanele dragi, pe care le-au pierdut, odată cu trecerea într-un alt plan, astral. Doamna muzicii ușoare românești a mai mărturisit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, că a studiat mult pe această temă și că-și va pomeni tot timpul părinții, fiind […]
La 73 de ani, Corina Chiriac a oferit un interviu tulburător pentru CANCAN.RO: “Nimeni nu se gândește la moarte, dar asta mă bucură!”

Fabulos! Cu ce a plecat Mihai Trăistariu, a doua zi, după ce a cântat la o nuntă în Dăbuleni: „Ne-am făcut plinul”

Mihai Trăistariu (43 de ani) a susținut un moment artistic la o nuntă din Dăbuleni. Apoi, cântărețul a postat pe rețelele de socializare ce a făcut a doua zi. Artistul nu doar că și-a savurat cafeaua, dar a și umplut portbagajul… cu pepeni! Iată detaliile mai jos, în articol. Mihai Trăistariu este un artist apreciat […]
Fabulos! Cu ce a plecat Mihai Trăistariu, a doua zi, după ce a cântat la o nuntă în Dăbuleni: „Ne-am făcut plinul”

Culiță Sterp, apel disperat pentru Dana Roba! Ce le-a transmis artistul fanilor săi

Cazul Danei Roba a șocat o ţară întreagă. Din fericire, make-up artista şi-a revenit, este conştientă, a reuşit să stea de vorbă cu cei care o urmărec, însă pentru ea urmează o perioadă foarte dificilă. Din păcate, cel care a adus-o în această stare i-a furat o sumă importantă de bani din casă, iar operaţiile […]
Culiță Sterp, apel disperat pentru Dana Roba! Ce le-a transmis artistul fanilor săi

Ianis Hagi, subiectul unui transfer în Serie A. Rangers l-a pus pe lista posibilelor plecări

O nouă veste care îl privește pe Ianis Hagi! După ce și-a cerut iubita în căsătorie, la Paris, mijlocașul lui Glasgow Rangers a devenit subiectul unui transfer în Serie A. Mai cu seamă, fiul lui Gheorghe Hagi, în vârstă de 24 de ani, ar putea să se despartă de echipa scoțiană. Iată detaliile mai jos, […]
Ianis Hagi, subiectul unui transfer în Serie A. Rangers l-a pus pe lista posibilelor plecări

Cum a răspuns Cabral atunci când a fost întrebat ce face Andreea Ibacka. Fanilor nu le-a venit să creadă

Andreea și Cabral Ibacka formează un cuplu de mai bine de 15 ani. Cei doi au ales să se căsătorească în anul 2011 și au, împreună, doi copii. Cuplul a trecut prin multe încercări de-a lungul timpului, dar de fiecare dată au reuşit să găsească o soluţie pentru fiecare moment dificil. Recent însă, vedeta de […]
Cum a răspuns Cabral atunci când a fost întrebat ce face Andreea Ibacka. Fanilor nu le-a venit să creadă

Cât costă o plimbare de 10 minute cu banana sau skijetul la mare. Ce prețuri plătesc turiștii pentru o tură cu barca, în Eforie Nord

Oficial, este vârf de sezon! În perioada 1 iulie – 15 august 2023, prețurile din stațiunile de la malul mării vor crește. Turiștii care doresc să ia parte la activități distractive pe litoralul românesc trebuie să își „înarmeze” cu simț de răspundere portofelele. Iată mai jos, în articol, cât costă o plimbare de 10 minute […]
Cât costă o plimbare de 10 minute cu banana sau skijetul la mare. Ce prețuri plătesc turiștii pentru o tură cu barca, în Eforie Nord

Regele Zulu, cel mai puternic șef de trib din Africa de Sud, a fost otrăvit. Cine e femeia care râvnește la tron

Regele Misuzulu, cea mai puternică căpetenie din Africa de Sud, este tratat în spital pentru o presupusă otrăvire, a declarat primul său ministru tradițional. Anul trecut, încoronarea sa a declanşat un război între clanuri în cadrul familiei regale. Mai mult decât atât, oficialii au anunţat faptul că principalului său consilier a murit subit. Regele Zulu […]
Regele Zulu, cel mai puternic șef de trib din Africa de Sud, a fost otrăvit. Cine e femeia care râvnește la tron

Tensiune la Antene, cu Mirela Vaida și Dan Capatos protagoniști. CANCAN.RO a aflat toate culisele. “Orice este posibil, dar șefii…”

A fost tensiune la Antene, cu Mirela Vaida și Dan Capatos ca protagoniști. Ar fi fost alertați șefii, în discuție a fost pus chiar și un referat la HR, iar CANCAN.RO a aflat toate culisele. Avem, inclusiv, declarații în exclusivitate de la prezentatorul Xtra Night Show. De unde ar fi pornit totul? Urmează o poveste […]
Tensiune la Antene, cu Mirela Vaida și Dan Capatos protagoniști. CANCAN.RO a aflat toate culisele. “Orice este posibil, dar șefii...”

Dinu Maxer a spus tot. Motivul pentru care artistul nu a putut să-și vadă fiica, după divorț: „Era atât de fericită…”

Deea și Dinu Maxer au ales să divorțeze, după 15 ani de căsnicie. Foștii parteneri au împreună doi copii, Andreas și Maysa. În cadrul unui interviu, artistul în vârstă de 48 de ani a mărturisit care este, de fapt, motivul pentru care nu a reușit să o vadă pe fiica lui. Băiețelul locuiește cu el, […]
Dinu Maxer a spus tot. Motivul pentru care artistul nu a putut să-și vadă fiica, după divorț: „Era atât de fericită...”

Oana Roman are din nou probleme cu Marius Elisei! Ce se întâmplă în prezent între cei doi

Oana Roman și Marius Elisei au trecut împreună prin multe momente frumoase, dar şi situaţii grele. Din cauza tensiunilor şi a problemelor care au apărut în căsnicia lor, cei doi s-au despărţit de câteva ori, însă în final nu a mai fost cale de împăcare. Ultima separare a fost una cu scandal, foştii parteneri şi-au […]
Oana Roman are din nou probleme cu Marius Elisei! Ce se întâmplă în prezent între cei doi

Vestea serii de la ANM. S-au activat 22 de coduri portocalii de vreme rea, în România. Care sunt zonele vizate

Meteorologii nu vin cu vești plăcute, în această seară. Potrivit informațiilor, pe lângă codurile galbene deja emise de ANM, au fost activate încă 22 de coduri portocalii de vreme rea. Iată mai jos, în articol, care sunt zonele vizate și ce transmit meteorologii. Veștile nu sunt tocmai plăcute, potrivit meteorologilor. ANM a emis 22 de […]
Vestea serii de la ANM. S-au activat 22 de coduri portocalii de vreme rea, în România. Care sunt zonele vizate

Ramona Păuleanu, dezvăluiri neaşteptate despre căsnicia cu Adrian Cuculis. Fosta vedetă de la Antena 1, la capătul puterilor: „Urlam, explodam de la nimic”

Ramona Păuleanu a luat pe toată lumea prin surprindere în momentul în care a anunţat că şi-a dat demisia de la Antena 1. Prezentatoarea rubricii de meteo a încetat colaborarea cu postul de televiziune după numai trei luni. În cadrul unui interviu recent, vedeta a vorbit despre problemele pe care le-a întâmpinat în căsnicie, dar […]
Ramona Păuleanu, dezvăluiri neaşteptate despre căsnicia cu Adrian Cuculis. Fosta vedetă de la Antena 1, la capătul puterilor: "Urlam, explodam de la nimic"

Drama prin care a trecut Mihai Rait. Dorel din Las Fierbinți, la un pas de moarte! Greșeala care ar fi putut să îi coste viața: „Pe drum mi se răsucea capul”

Mihai Rait Dragomir este un actor apreciat de români, iar serialul în care joacă, alături de Mihai Bobonete și Constantin Diță, este urmărit îndeaproape de telespectatori. Deși în spațiul public este mai tot timpul cu zâmbetul pe buze, puțini sunt cei care cunosc drama prin care a trecut Dorel din Las Fierbinți. A fost la […]
Drama prin care a trecut Mihai Rait. Dorel din Las Fierbinți, la un pas de moarte! Greșeala care ar fi putut să îi coste viața: „Pe drum mi se răsucea capul”

Sandra Izbaşa şi Răzvan Bănică se căsătoresc religios în această vară! Blondina a publicat primele imagini cu rochia de mireasă

Sandra Izbașa trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu nepotul celebrului Ștefan Bănică Junior. Cei doi au făcut cununia civilă pe 30 iulie, la fix doi ani de când formează un cuplu. În această vară urmează să se întâmple un alt eveniment important în viaţa acestora. Îşi vor jura iubire şi în faţa lui Dumnezeu. […]
Sandra Izbaşa şi Răzvan Bănică se căsătoresc religios în această vară! Blondina a publicat primele imagini cu rochia de mireasă

Mama micuței Melis, adolescenta de 14 ani ucisă în Craiova, a dispărut de acasă. Polițiștii au găsit-o la locul crimei

Ieri, 1 iulie 2023, Melis a fost înmormântată la Cimitirul Sineasca. Părinții, colegii și apropiații sunt îngenuncheați de durere, după ce adolescenta de 14 ani a fost înjunghiată mortal, în Grădina Botanică din Craiova. La o zi distanță, mama ei a dispărut de acasă. Îngrijorat că nu putea să o contacteze, tatăl fetei a sunat […]
Mama micuței Melis, adolescenta de 14 ani ucisă în Craiova, a dispărut de acasă. Polițiștii au găsit-o la locul crimei

Motivul sfâșietor pentru care Ramona Gabor a venit, de fapt, în România. Va cheltui 20.000 euro pentru a face asta în memoria mamei sale! EXCLUSIV

A revenit în țară după mai bine de un an în care nu a pășit pe meleaguri autohtone, iar înainte de a ajunge în orașul natal, Ramona Gabor a zăbovit câteva zile la București, pentru a se întâlni cu prietenele sale. CANCAN.RO a aflat ce pregătește în secret sora Monicăi, dar și care este adevăratul […]
Motivul sfâșietor pentru care Ramona Gabor a venit, de fapt, în România. Va cheltui 20.000 euro pentru a face asta în memoria mamei sale! EXCLUSIV

Trei fete au fost conduse către moarte de un poliţist beat! Cu câteva ore înainte de tragedie, petrecuseră la festivitatea de absolvire

Trei fete de 17 ani şi-au pierdut viaţa într-un accident petrecut în regiunea Kirovohrad, din Ucraina. Alţi patru adolescenţi cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, aflaţi în aceeaşi maşină, au ajuns de urgenţă la spital cu răni grave. În evenimentul tragic, a fost rănit și șoferul mașinii în care se aflau adolescenții, un […]
Trei fete au fost conduse către moarte de un poliţist beat! Cu câteva ore înainte de tragedie, petrecuseră la festivitatea de absolvire

BANC | „Să îți zic o fază mișto. S-a despărțit iubita mea de mine”

Nu ar trebui să treacă nici măcar o zi fără să zâmbești și fără să citești bancul zilei. CANCAN.RO îți dă un motiv în plus ca ziua ta să fie cât mai bună. Iată ce ți-am pregătit. -Băi, să îţi zic o fază mişto. S-a despărţit iubita mea de mine! -Şi ce e atât de mişto în […]
BANC | "Să îți zic o fază mișto. S-a despărțit iubita mea de mine"

Declarații cutremurătoare. Ce a făcut soțul Danei Roba imediat după ce a căsăpit-o cu un ciocan:” “Mi-a furat 20.000 €! A spus că am fost prostituată”

Dana Roba este mai hotărâtă ca niciodată să încheie socotelile cu Daniel Balaciu, cel care a mutilat-o în urmă cu o lună. În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru CANCAN.RO, femeia a dezvăluit că i-a cerut, deja, divorțul și vrea, totodată, ca bărbatul să fie decăzut din drepturile părintești. În plus, necazurile se țin […]
Declarații cutremurătoare. Ce a făcut soțul Danei Roba imediat după ce a căsăpit-o cu un ciocan:” “Mi-a furat 20.000 €! A spus că am fost prostituată”

Cum a ajuns să arate mormântul lui Valeriu Octavian Sterian + mesajul scris pe placa funerară. Povestea tulburătoare a legendei muzicii folk. EXCLUSIV

Valeriu Octavian Sterian își doarme somnul de veci pe una dintre aleile Cimitirului Bellu din Capitală. În luna septembrie se împlinesc 23 de ani de când artistul a părăsit lumea celor vii. A fost cel care a pus bazele muzicii folk din România, fiind o figură artistică apreciată pe scena românească. Totuși, în anul 2018, […]
Cum a ajuns să arate mormântul lui Valeriu Octavian Sterian + mesajul scris pe placa funerară. Povestea tulburătoare a legendei muzicii folk. EXCLUSIV