Unde a plecat George Simion după ce a pierdut în fața lui Nicușor Dan. Cu cine a fost surprins în aeroport
George Simion a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Nicușor Dan, la o diferență de aproximativ 830.000 de voturi. La scurt timp după anunțarea victoriei candidatului independent, liderul AUR a ținut un discurs în care și-a recunoscut înfrângerea și l-a felicitat pe președintele ales. Ulterior, a luat o decizie neașteptată. Unde a fost surprins politicianul luni dimineața?
Peste 11 milioane de români au mers la urne duminică, 18 mari 2025, pentru a-și alege președintele. După numărarea tuturor voturilor, Nicușor Dan a ieșit învingător cu 53,60% (6.168.642), în timp ce George Simion a obținut 46,40% (5.339.053). La scurt timp după aflarea rezultatelor, liderul AUR a luat o decizie surprinzătoare.
Unde a fost surprins George Simion, după pierderea alegerilor
Luni dimineața, 19 mai 2025, înainte de ora 6 dimineața, George Simion a fost fotografiat pe aeroportul Otopeni. Așadar, la scurt timp după Biroul Electoral Central (BEC) a validat victoria lui Nicușor Dan, liderul AUR a decis să rezolve alte probleme.
Candidatul la prezidențiale a fost surprins în compania lui Vasile Pușcaș, un dezvoltator imobiliar și afacerist HoReCa în Cluj-Napoca, potrivit Snoop.ro. Acesta este supranumit ”regele gunoaielor din Transilvania”, fiind și patronul unei societăți de salubritate din zona Ardealului.
/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F05%2F499516557_122176760372346083_7121847543089181042_n.jpg)
George Simion și Vasile Pușcaș, la aeroportul Otopeni/ Sursa foto: Snoop.ro
George Simion nu a oferit detalii despre călătoria sa, însă, liderul senatorilor formațiunii AUR, Petrișor Peiu, a declarat că este posibil ca destinația să fie Varșovia. Candidatul la prezidențiale a mai fost în Polonia și săptămâna trecută, în data de 13 mai 2025, acolo unde a participat la un miting major de susținere al lui Karol Nawrocki.
„Dânsul a anunțat în ultimele săptămâni că va pleca la Varșovia. E o bănuială. Eu l-am auzit spunând că în următoarele două săptămâni va fi prezent des în Varșovia, pentru a se implica în campania aliatului nostru Nawrocki”, a declarat Petrișor Peiu, la Digi 24.
Ce declarații a făcut liderul AUR, după victoria lui Nicușor Dan
George Simion a publicat un videoclip prin intermediul căruia a recunoscut înfrângerea și le-a mulțumit românilor care au pus ștampila pe numele lui. De asemenea, liderul Aur l-a felicitat pe contracandidatul său.
„Aș vrea să-l felicit pe contracandidatul meu, Nicușor Dan. A câștigat alegerile, a fost voința poporului român. Vreau să mulțumesc celor peste 5 milioane de români care și-au pus încrederea în mine. Nu îi voi dezamăgi, nu există un lucru mai de preț pentru mine decât încrederea lor. Am fost singuri împotriva unui întreg sistem, singuri împotriva tuturor”, a declarat George Simion pe Facebook.