A murit românul împușcat în cap de polițiștii bulgari. 5 copii au rămas acum orfani!

Irina Vlad este absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion din București și activează în presa online din 2020. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face ... vezi toate articolele
Bărbatul împușcat de polițiștii de frontieră a murit/ sursă foto: captură video

Românul care a fost împușcat în cap de polițiștii de frontieră din Bulgaria a murit. Bărbatul de 49 de ani era la furat de lemne și a trecut granița ilegal. În urma lui rămân 5 copii orfani – după ce mama lor murise în urmă cu ceva timp de leucemie. 

La începutul lunii octombrie, un român a fost prins de polițiștii de frontieră în timp ce încerca să treacă Dunărea cu o căruță, în apropiere de localitatea Teleorman. Alături de el se afla fiul lui de 19 ani, diagnosticat cu autism. Bărbatul voia să ajungă în Bulgaria pentru a fura lemne de foc pentru cei 4 copii care îl așteptau acasă. NU RATA: Fiul unui om de afaceri din Iași a împușcat mortal un alt bărbat, în timp ce erau la vânătoare. Cum le-a spus polițiștilor că s-ar fi întâmplat tragedia

„Cei doi bărbaţi au mers pe ostrovul bulgăresc cu intenţia de a sustrage material lemnos. Între bărbat şi autorităţile bulgare a izbucnit un conflict, iar partea bulgară a făcut uz de armă”, a explicat Raluca Stan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Bărbatul împușcat de polițiștii de frontieră a murit

După ce au mers 10 kilometri, cei doi au ajuns pe o mică insulă de pe Dunăre, numită ostrovul Srednyak, a trecut prin zona unde apa era mai scăzută. În timp ce tăia cu drujba un buștean, bărbatul a fost prinși de poliția de frontieră. Luat la întrebări, între român și autoritățile bulgare s-ar fi iscat un conflict. Bărbatul ar fi încercat să fugă de polițiști, moment în care autoritățile l-au împușcat în cap. După incident, polițiștii bulgari au cerut ajutor medical. Victima a fost dus pe malul românesc și transportat în stare gravă la spitalul din Alexandria.

„Pacientul a fost adus în comă profundă, a fost stabilizat şi transferat către Neurochirurgie la Spitalul Municipal din Bucureşti. De la început a fost adus în stare foarte gravă, prognosticul este nefavorabil, clar”, a declarat șefa UPU spital Alexandria.

După două săptămâni în care medicii au încercat să-i salveze viața, românul a murit. În timp ce tatăl lui și-a dat ultima suflare pe un pat de spital, tânărul de 19 ani se află în continuarea în arestul poliției din Bulgaria. Cei 4 frați ai lui au rămas orfani și de tată – după ce în urmă cu ceva timp mama lor a murit de leucemie. Familia victimei are de gând să acționeze în instanță autoritățile bulgare. Sora tânărului susține că fratele lui a fost bătut și umilit de polițiști, iar starea lui de sănătate este una gravă.

„L-au bătut toată noaptea, are răni la mâini. Copilul este foarte traumatizat şi plânge: m-a bătut, m-a chinuit, nemâncat, nebăut apă. 2 gloanţe în cap, spate, faţă, într-o tamplă, într-alta, lateral, două împuşcături cu gloanţe adevărate. Starea medicală este foarte gravă, şansele de supravieţuire sunt zero, zero, zero”, a declarat Petruţa Daniela Roşu, sora victimei, pentru Observatornews.ro

Publicat: 17 10. 2024, 18:12
Actualizat: 17 10. 2024, 19:45