Billy Gardell, de nerecunoscut după ce a a dat jos 77 kilograme! Cum a reușit să slăbească, de fapt
Actorul Billy Gardell, cunoscut publicului mai ales pentru rolul său din sitcom-ul „Mike & Molly”, a reușit să slăbească 77 de kilograme și se declară extrem de bucuros că a reușit acest lucru,
Într-un interviu acordat revistei PEOPLE, actorul spune că a fost împins de starea sa de sănătate să ia măsuri pentru a pierde în greutate și că și-a dat seama că trebuie să facă ceva în timpul pandemiei.
Actorul Billy Gardell a slăbit 77 de kg
Atunci, el și-a dat seama că îndeplinea mai multe criterii de risc ridicat, inclusiv dezvoltarea diabetului de tip 2. În 2021, Gardell a făcut primul pas prin a suferi o intervenție chirurgicală bariatrică.
Billy Gardell înainte de a slăbi. Sursa foto: Profimedia
De la acea operație, și-a menținut greutatea printr-un echilibru între antrenament și monitorizarea dietei. Pe lângă aspectele fizice ale pierderii în greutate, Gardell a reflectat și asupra viitorului său și asupra dorinței sale de a fi sănătos pentru soția sa, Patty, și fiul lor, Will.
„Vor să fiu mai mult timp prin preajmă, Dumnezeu să-i binecuvânteze! Când un om știe pentru ce luptă, este capabil să facă lucruri uimitoare. Și merită să lupți pentru aceste lucruri”, a spus el.
Actorul a povestit că în fiecare an își promitea lui însuși că va slăbi, dar de fiecare dată amâna momentul în care să îneapă efectiv să scadă în greutate.
Cum a reușit actorul Billy Gardell să slăbească
Uneori începea și reușea să dea jos câteva zeci de kilograme odată, însă se îngrășa rapid înapoi. Până în 2020, când greutatea lui a început să oscileze în jurul a 170-175 kg și a dezvoltat diabet de tip 2, medicii l-au avertizat că își pune viața în pericol. Și apoi a venit pandemia.
„Când a lovit primul val și au adăugat lista de afecțiuni cu risc ridicat, le aveam pe toate. Obezitatea, apneea în somn, fumatul, diabetul de tip 2, astmul… A fost într-adevăr furtuna perfectă. Între analizele de sânge care nu ieșeau bine, tensiunea arterială care creștea, diabetul de tip 2 și COVID, au fost suficiente lucruri încât ă mă sperie și să spun că trebuie să fac o schimbare”, povestește el.
Billy Gardell acum. Sursa foto: Profimedia
Ce operație a suferit Billy Gardell
Și a decis să schimbe ceva. Pe 17 iulie 2021, Gardell a suferit o operație bariatrică, primul pas dintr-un proces care i-a schimbat viața, menit să-i transforme relația cu mâncarea și să îi permită să preia în sfârșit controlul asupra sănătății sale.
„Totul s-a redus cu adevărat la o schimbare în tot ceea ce gândesc despre mâncare. Mâncarea este combustibil. Nu este recompensă, nu este liniștitoare, nu este medicament. A trebuit să depășesc relația mea emoțională cu mâncarea”, povestește el.
De la operație, cu antrenamente regulate și o atenție deosebită la dietă, Gardell, în vârstă de 56 de ani, a slăbit peste 77 kg. „Oscilez între 95 și 99 kg”, spune actorul. „Și asta este confortabil pentru mine.”
Mai mult, problemele sale de sănătate s-au diminuat. „Diabetul meu a dispărut”, spune el. „Mă simt puternic. Am energie. Slăbitul mi-a salvat viața”, povestește Gardell.
CITEȘTE ȘI: