Cum a ajuns Nicu Alifantis student după 50 de ani: ”Am chiulit, am copiat”

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, specializarea Jurnalism și este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul ... vezi toate articolele

Nicu Alifantis, unul dintre cei mai apreciați artiști români, a fost invitatul podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene, unde a dezvăluit detalii inedite din viața sa personală și profesională. În dialogul sincer de aproximativ o oră, maestrul a vorbit despre perioada în care, la vârsta de 50 de ani, a devenit student la UNATC. 

Deși părea un moment neobișnuit pentru a începe studiile universitare, Nicu Alifantis a profitat din plin de această experiență și s-a bucurat de viața de student fără rețineri. 

CITEȘTE ȘI: Nicu Alifantis, dezvăluiri despre perioada în care a locuit într-o încăpere din Teatrul Foarte Mic: „Cât am stat acolo eu eram de serviciu şi noaptea şi ziua”

Nicu Alifantis, viața de student la 50 de ani

Artistul a povestit că a fost convins de Mihaela Tonița Iordache să urmeze cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, alegând specializarea teatrologie. Deși avea deja o carieră impresionantă în muzică, Alifantis a vrut să exploreze și lumea teatrului. 

Nicu Alifantis a mărturisit că nu s-a lăsat intimidat de diferența de vârstă față de colegii săi și a intrat cu entuziasm în rolul de student. De la chiulit și copiat la ieșirile cu colegii și plimbările cu trenul, artistul a trăit toate momentele frumoase pe care le presupune această etapă a vieții. 

„Studiile superioare le-am făcut în 2007. Eram cel mai bătrân elev din institut. Am dat la UNATC datorită Mihaelei Tonița Iordache, ea a insistat. M-am dus și am făcut teatrologie. Am trăit toate nebuniile pe care nu le-am trăit în tinerețe. Am chiulit, am copiat, m-am dus cu colegii la bere, m-am dat cu trenul. Am trăit toate nebuniile pe care nu le făcusem în tinerețe. Om bătrân, aveam 50 de ani, a fost o experiență extraordinară.” 

Această experiență a fost una memorabilă și a demonstrat că nu există o vârstă limită pentru a învăța și a te bucura de noi aventuri. După absolvirea studiilor, Nicu Alifantis și-a continuat cariera artistică, rămânând unul dintre cei mai apreciați muzicieni și oameni de cultură din România. 

CITEȘTE ȘI: Care este numele real al lui Nicu Alifantis? Prenumele pe care l-a abandonat | ALTCEVA cu Adrian Artene

Podcastul poate fi vizionat integral aici:

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Publicat: 09 02. 2025, 21:25
Actualizat: 10 02. 2025, 10:57