Cum arată Andrea Bocelli fără ochelari. Artistul a renunțat la ei pentru un concert

Cine este Anghel Ion? Un tânăr redactor pasionat de cele mai importante evenimente din lumea mondenă. Ține pasul cu actualitatea și vrea ca publicul său să fie bine informat. vezi toate articolele
Andrea Bocelli, alături de soția sa Veronica Berti la Festivalul Internațional de Film din Toronto. Sursa foto: Profimedia

Tenorul italian Andrea Bocelli a oferit două momente rare în decursul a 24 de ore: a făcut deliciul publicului când s-a afișat la braț alături de soția sa la Festivalul Internațional de Film din Toronto (TIFF) și a doua zi a concertat în New York fără ochelari.

Andrea Bocelli este cunoscut pentru interpretările sale pline de patos. Artistul a fost prezent pe 7 septembrie la TIFF, unde a fost lansat filmul documentar despre viața sa, Andrea Bocelli: Why I Believe.

Pe covorul roșu alături de Bocelli a pășit nimeni alta decât soția sa, Veronica Berti. Deși sunt căsătoriți de mai bine de două decenii, aparițiile publice pentru cei doi sunt o raritate.

După vizionarea filmului, fanii au putut cunoaște mai bine povestea de viață a tenorului, care a rămas nevăzător la vârsta de 12 ani, relatează Good Housekeeping.

Citește și: ADELE S-A RETRAS DIN MUZICĂ ȘI A INTRAT ÎN CARTEA RECORDURILOR CU ULTIMUL EI CONCERT. CE VA FACE ÎN CONTINUARE?

Cum a rămas fără vedere Bocelli

Pentru Andrea Bocelli, infirmitatea sa nu a fost niciodată o problemă. Născut cu o formă agresivă de glaucom, tânărul Andrea a putut vedea lumea înconjurătoare până la vârsta de 12 ani.

În urma unui accident petrecut când juca fotbal, viitorul tenor rămânea complet orb. Doctorii au încercat să-i salveze vederea, inclusiv prin tratament cu lipitori, însă nu au reușit.

Până la acest eveniment marcant, pasiunea sa pentru muzică a fost cultivată cu atenție de către părinții săi, care i-au oferit tot suportul necesar să se dezvolte.

Andrea Bocelli concertează fără ochelari într-o biserică ortodoxă din New York

Artistul italian, pe lângă vocea inconfundabilă, mai este cunoscut pentru perechile de ochelari purtate de-a lungul vieții. Concertele în care performează fără ochelari sunt rare.

Pe data de 8 septembrie, Andrea Bocelli susținea un concert caritabil în New York la Biserica Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, în duet cu soprana Theresa Carlomagno.

Pentru Bocelli, a fost pentru prima dată când a cântat într-o biserică din Statele Unite. Totodată, artistul s-a prezentat fără ochelarii săi celebri.

Fondurile colectate în urma concertului au fost donate Fundației bolnavilor de Cancer din New York, notează The National Herald.

Citește și: LINKIN PARK S-A REUNIT LA 7 ANI DE LA MOARTEA LUI CHESTER BENNINGTON. CINE ESTE NOUA VOCALISTĂ

Publicat: 12 09. 2024, 19:50