DOLIU în presa din România! A murit jurnalistul Alex Revenco

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, specializarea Jurnalism și este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul ... vezi toate articolele
Alex Revenco a murit. Sursă: Facebook

Doliu în presă! Alex Revenco, una dintre cele mai cunoscute voci ale presei muzicale din România, a murit pe data de 20 iulie. Vestea tristă a fost împărtășită de fostul său coleg și prieten, Florin Silviu Ivan, pe rețelele de socializare. 

Lumea jurnalismului din România a pierdut un nume respectat. Alex Revenco a fost unul dintre cele mai cunoscute nume din presa muzicală. Jurnalistul a fost cunoscut și pentru pasiunea sa pentru muzică.

Alex Revenco a murit

După cum vă spuneam, vestea tristă a fost dată de către prietenul său, Florin Silviu Ivan, care a împărtășit pe rețelele de socializare o postare emoționantă în amintirea începuturilor prieteniei dintre ei. Acesta a amintit și de ultima lor conversație care a avut loc în luna iunie a acestui an.

„Consternat, e puțin spus. Sînt devastat! Fostul meu coleg, Alex Revenco, Alexuțu nostru, nu mai este. Au trecut 28 de ani de la prima noastră întîlnire, de cînd a venit la mine, la birou, cu Eddie Neuman și Blazaj. Am fost colegi de redacție, am fost prieteni și am împărtășit aceeași dragoste pentru muzică. A fost unul dintre cei mai buni ziariști români în domeniu. A fost un om simplu, modest și generos. Am împărțit deseori o pizza, un pahar de bere, de vodcă sau vin. Ultima dată vorbisem înainte de vacanța mea din iunie. I-am spus atunci că sînt pe fugă și că nu ne putem vedea. Excepțional om! Îngrozitoare pierdere!”, a spus el.

Va fi incinerat

Pe pagina personală de Facebook a regretatului jurnalist a fost publicat un mesaj conform căruia acesta va fi incinerat în cursul zilei de miercuri, 23 iulie. Persoanele care își doresc să își ia rămas-bun de la Alex Revenco și să îi aducă un ultim omagiu o pot face mâine, 23 iulie, ora 09:00, la Crematoriul Vitan-Bârzești din București.

“Nu există cuvinte destule în acest moment. Alex Revenco s-a dus în data de 20 iulie. Pentru cine vrea să îi celebreze viața, memoria, puteți veni: mâine, 23 iulie, la Crematoriul Vitan Bârzeşti (str. Iuliu Hațieganu nr. 1, Bucuresti). La ora 09:00”, se arată în mesajul postat.

Alex Revenco a fost senior editor la Jurnalul Național între anii 2006-2014, unde a scris articole dedicate muzicii rock. De asemenea, acesta a fost și Rock Dj la Contact Radio (1991-2001) și șef al departamentului Muzică Tineret la Evenimentul Zilei (1992-2000).

Doliu în presă! Dragoș Șeuleanu, fostul președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune, a murit

DOLIU în lumea fotbalului! A murit fostul internațional: se va ridica o statuie în onoarea sa

Publicat: 22 07. 2025, 16:37
Actualizat: 22 07. 2025, 17:10