Drama neștiută a lui Nicolai Tand. Câștigătorul Asia Express 2024, nevoit să supraviețuiască cu mâncare pentru pisici
Astăzi, Nicolai Tand este unul dintre cei mai apreciați chefi bucătari din România, cunoscut pentru talentul său culinar, restaurantele sale și aparițiile în emisiuni TV. Însă drumul său către succes nu a fost deloc unul ușor. În spatele carierei strălucitoare și a recunoașterii publice se află ani de muncă grea, sacrificii și momente de cumpănă, pe care puțini și le pot imagina.
Originar dintr-o familie modestă din Maramureș, Nicolai Tand și-a dorit întotdeauna mai mult de la viață. A visat la o carieră care să-i ofere stabilitate și să-l ajute să-și depășească condiția. Așa că, precum mulți alți români în anii ‘90, a plecat peste hotare în căutarea unui trai mai bun. A ajuns în Franța, dar începuturile nu au fost deloc ușoare. Departe de casă, fără bani și fără un loc de muncă stabil, s-a confruntat cu situații extreme în care singura soluție era să se descurce cu ce găsea.
CITEȘTE ȘI: Ce a făcut Nicolai Tand timp de o zi, după finala Asia Express: „Daaar, imediat după, am reluat…”
Nicolai Tand, mărturisiri dureroase despre trecut
Într-un interviu acordat Ilincăi Vandici, Nicolai Tand a vorbit deschis despre perioada dificilă pe care a trăit-o când a ajuns la Paris. Fără un venit stabil și cu resurse limitate, a fost nevoit să mănânce inclusiv mâncare pentru pisici pentru a putea supraviețui.
„Ce gust are mâncarea pentru pisici?”, l-a întrebat Ilinca Vandici, iar răspunsul lui Nicolai a fost pe cât de sincer, pe atât de emoționant:
„Când ești flămând, e fantastică. Și acum poți să mănânci. Acum nu ai voie să dai de mâncare la pisici orice. E mâncare bună, e din bucăți de carne procesată. Când n-ai ce face, e fantastică.”
Deși a trecut prin momente cumplite, chef-ul nu a renunțat niciodată la visul său. A muncit din greu, și-a câștigat existența cu joburi ocazionale și, treptat, a reușit să se angajeze într-un restaurant. A pornit de jos, dar ambiția și determinarea l-au ajutat să ajungă până la poziția de manager. După ani de muncă în industria gastronomică din Franța, a decis să revină în România, unde și-a construit o carieră de succes și a devenit un nume respectat în domeniu.
Experiențele din tinerețe l-au făcut să fie un om chibzuit și să aprecieze fiecare lucru pe care îl are. În podcastul moderat de Ilinca Vandici, a vorbit și despre cât de mult îl deranjează risipa de mâncare:
„Să știi că e un păcat când mănânci mai multă mâncare și nu mănânci doar să te saturi. E mare păcat. E risipă multă. Sunt un om care mă doare sufletul să arunc. Plecăm de acasă să facem bani, nu stăm cu pruncul, cu nevasta și după… aruncăm banii!”