Ioana Tufaru a spus adevărul despre despărțirea părinților săi! Ce s-a întâmplat în ziua în care Dan Tufaru a părăsit-o pe Anda Călugăreanu 

A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune și activează în presa online de patru ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă ... vezi toate articolele
Ioana Tufaru/foto: social media

Pe vremea când avea doar un an, familia Ioanei Tufaru s-a destrămat. Aceasta spune că își aduce aminte perfect ziua în care tatăl său și-a făcut bagajul și a ieșit pe ușă. Bărbatul a părăsit-o pe Anda Călugăreanu pentru Vasilica Tastaman. Recent, Ioana Tufaru și-a deschis sufletul și a vorbit despre amintirea neagră, dar și despre întâlnirea pe care a avut-o cu cea pentru care Dan Tufaru i-a părăsit mama. 

Anda Călugăreanu și Dan Tufaru au fost căsătoriți vreme de 9 ani. Mariajul celor doi a rezistat din anul 1971 până în anul 1979, iar rodul iubirii lor a fost Ioana Tufaru. Însă, la doar un an după ce aceasta s-a născut, actorul a decis să își părăsească familia și să nu mai privească niciodată în spate. Bărbatul a rupt relația cu Anda Călăugăreanu pentru a da frâu liber sentimentelor pe care le avea pentru Vasilica Tastaman.

(CITEȘTE ȘI: IOANA TUFARU, EVACUATĂ DE GIGI BECALI. DE CE NU MAI STĂ ÎN APARTAMENTUL OFERIT DE PATRONUL FCSB-ULUI? „NU SE MAI PUTEA SĂ STĂM ACOLO”)

„N-a mai avut putere să lupte cu el”

În cadrul unei emisiuni, Ioana Tufaru a vorbit despre ziua neagră în care tatăl său a decis să o părăsească. Se pare că după o zi de filmare, bărbatul s-a întors acasă și i-a comandat Andei Călugăreanu să îi facă bagajul. De asemenea, actorul nu a fost deloc discret și i-a mărturisit soției sale că o părăsește pentru că s-a îndrăgostit de o altă femeie și vrea să înceapă o nouă viață alături de ea.

Cea care îl cucerise pe Dan Tufaru a fost Vasilica Tastaman, iar Anda Călugăreanu a intuit acest lucru. Aceasta a simțit că soțul ei nu îi mai aparține de mult, așa că în acel moment critic artista nu a luptat pentru mariajul ei și l-a lăsat pe tatăl fiicei sale să plece și să trăiască viața pe care și-o dorea.

„El a plecat când aveam eu un an. A fost foarte supărat, în sinea lui, că nu am fost băiat. Mama îmi povestea că toată sarcina, înainte de a se culca, îl ruga pe Dumnezeu să-i dea o fată.

Mama mi-a spus că a venit acasă, după niște filmări la Nea Mărin Miliardar, și i-a spus: «Fă-mi bagajul, că plec. M-am îndrăgostit de altă femeie și vreau să fiu cu ea». Mama l-a întrebat: «E din teatru?». «Da». «E Vasilica?». Tatăl meu a spus «da», ne referim aici la doamna Vasilica Tastaman. Era o prietenă a ambilor. (…)

Mama i-a respectat decizia. La vremea aia, era și foarte necăjită. Bunica mea maternă, mama ei, era foarte bolnavă și trebuia să aibă și grija ei și a mea. N-a mai avut putere să lupte cu el. Până la urmă, erau doi oameni civilizați, erau doi oameni maturi, au știut să-și asume fiecare. L-a lăsat să plece”, a declarat Ioana Tufaru.

„Să nu-mi porți pică”

Deși Ioana Tufaru a suferit mult pentru că familia ei s-a destrămat, nu i-a purtat niciodată pică femeii pentru care tatăl său a părăsit-o pe Anda Călugăreanu. Cele două chiar s-au întâlnit cu puțin timp înainte ca Vasilica Tastaman să se stingă din viață.

Ioana Tufaru a fost cea care a abordat-o pe Vasilica Tastaman și i-a cerut un autograf. Tot atunci i-a dezvăluit și cine este, iar actrița a rugat-o să nu fie supărată pe ea pentru tot ce s-a întâmplat în trecut.

„Dumnezeu le-a așezat în așa fel ca eu s-o întâlnesc pe Vasilica Tastaman. Tatăl meu nu mai era de mult. Pe vremea aia nu era cu poze, cum e acum. M-am dus cu o agenduță să-i cer un autograf. În timp ce scria, m-a întrebat: «Cum te numești?». I-am spus: «Ioana și Tufaru. Fiica Andei și a lui Dan». Așa i-am spus.

Crede-mă, am văzut lacrimi în ochii ei. M-a mângâiat pe față și mi-a spus: «Să nu-mi porți pică, așa a fost să fie». I-am spus: «Nu, doamnă, nu am să vă port pică niciodată». La două luni după această discuție, a plecat și doamna Vasilica la cei drepți. Eu vreau să cred că a plecat împăcată. Poate trăia în sinea ei cu gândul că eu sunt supărată pe ea. S-au lămurit lucrurile și poate a plecat și ea împăcată pe lumea cealaltă”, a mai povestit Ioana Tufaru.

(VEZI ȘI: IOANA TUFARU A TRĂIT UN ADEVĂRAT CALVAR LÂNGĂ TATĂL EI, DUPĂ MOARTEA ANDEI CĂLUGĂREANU. DE CE A AJUNS SĂ FUGĂ DE ACASĂ: „DOARE ȘI ACUM”)

Publicat: 24 01. 2024, 15:12
Actualizat: 24 01. 2024, 15:21