Povestea Teodorei, femeia care a murit la scurt timp după ce a născut la Constanța. Familia așteaptă și acum să se facă dreptate

Mirela Loșniță este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și activează în presa online din 2022. În prezent este redactor ... vezi toate articolele

Cazul Mădălinei, tânăra polițistă în vârstă de 29 de ani din Constanța, care a murit după ce a născut într-o clinică privată, la începutul lunii octombrie, a scos la iveală un alt caz halucinant, petrecut la aceeași clinică, în urmă cu opt ani.

Pe data de 24 ianuarie 2018, o altă femeie în vârstă de 35 de ani, pe nume Teodora Mocanu, a născut la aceeași clinică unde a decedat Mădălina, polițista de 29 de ani. Femeia a născut un copil sănătos, dar a suferit o hemoragie masivă. La acea vreme, aceeași clinică la care și-au pierdut viața cele două femei, purta alt nume.

Povestea Teodorei a murit la scurt timp după naștere

Teodora a fost transferată la Spitalul Județean din Constanța, dar a doua zi s-a stins din viață. Femeia de 35 de ani avea acasă un băiețel de 5 ani, iar pe cel de-al doilea a apucat să îl țină în brațe doar câteva minute.

„Avea doi copii. Pe unul nu a apucat să-l țină în brațe decât câteva minute. Mai sunt soțul, părinții. Sunt destule părți civile care au dreptul să fie despăgubite ca urmare a acestui grav incident medical”, a declarat Flavia Tutovanu, avocata familiei Mocanu, potrivit Hotnews.ro.

După aproape opt ani, familia Teodorei încă așteaptă și astăzi, o decizie clară în dosarul penal deschis la vremea respectivă. Potrivit acesteia, cazul încă se află în faza de administrare a probelor, iar doi medici, unul dintre ginecologii care au asistat-o la naștere și radiologul, cel care a monitorizat-o imagistic pe parcursul sarcinii, au calitatea de suspecți. După moartea Teodorei Mocanu, familia acesteia a depus o plângere penală, dar și una la Colegiul Medicilor, iar dosarul a rămas timp de patru ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

„Astfel, după 7 ani, Parchetul încă administrează probe. Mai precis, suntem în faza de expertiză medico-legală, raport care s-a dispus acum aproximativ 2 ani de zile, dar care nu este încă finalizat”, mai spune avocata Flavia Tutovanu.

Expertiza medico-legală a fost realizată de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, dar procesul a fost mult întârziat.

„Efectuarea expertizei a fost îngreunată de examenul histopatologic, a cărui efectuare a durat un an și jumătate, în ciuda solicitărilor noastre de urgentare. Acest lucru a fost motivat de lipsa infrastructurii și a personalului de specialitate insuficient din cadrul INML”, a mai spus ea.

Cât costă să naști la clinica privată din Constanța, unde Mădălina și-a adus pe lume primul copil. Tânăra de 29 de ani a murit după ce a fost transferată la Spitalul Județean

Publicat: 19 10. 2025, 19:00