Vlăduța Lupău, victima unui designer! Cântăreața a răbufnit: „Cumva lumea să înțeleagă că eu ‘m-am folosit de munca ei’”

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, specializarea Jurnalism și este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul ... vezi toate articolele
Vlăduța Lupău, în cadrul unui podcast. Sursă foto: captură Youtube

Vlăduța Lupău este victima unui designer. Vedeta răbufnit și a povestit întreaga întâmplare pe rețelele de socializare. Mai mult, această situație a ajutat-o să tragă o concluzie: va fi mult mai atentă la colaborările cu diverse persoane. 

Deși este cunoscută pentru energia sa pozitivă și pentru postările pline de entuziasm, Vlăduța Lupău și-a surprins fanii cu un mesaj dur publicat pe rețelele de socializare. Cântăreața a vorbit despre o situație neplăcută în care un designer ar fi încercat să o defăimeze, sugerând că s-ar fi folosit de munca acestuia fără să ofere recunoaștere. 

CITEȘTE ȘI: Ce diferență de vârstă este între Vlăduța Lupău și Adi Rus. Cu câți ani e mai mare artista, de fapt

Vlăduța Lupău, acuzată pe nedrept? Artista rupe tăcerea 

Vlăduța Lupău susține că, deși nu mai colaborează cu designerul respectiv de cinci ani, acesta a început recent să facă declarații negative despre ea, încercând să o pună într-o lumină nefavorabilă. Totul ar fi pornit de la o bluză pe care artista a purtat-o recent la o emisiune, o piesă vestimentară care ar semăna cu o creație oferită de designerul respectiv în urmă cu mai mulți ani. 

Artista explică faptul că, la vremea respectivă, și-a făcut datoria față de designer, promovând creația pe conturile sale de socializare. Cu toate acestea, designerul ar fi preluat acum o postare mai veche și un mesaj privat dintre cei doi, omițând intenționat detalii esențiale pentru a lăsa loc de interpretări greșite. 

„Zilele trecute, am fost la o emisiune și am purtat o ținută. Prin postările mele din story-uri, v-am lăsat o bluză „asemănătoare” și NU am spus niciodată că acea cămașă era de pe Trendyol! Am pus doar linkuri spre cămăși asemănătoare și blugii pe care i-am purtat. În realitate, cămașa a fost un cadou pe care l-am primit în 2020 de la un designer. Atunci, în 2020, am postat-o, am etichetat-o și i-am oferit vizibilitate. Iar ea mi-a confirmat lucrul aceasta atunci. Mi-am făcut datoria față de ea în acel moment, așa cum am procedat mereu în colaborările mele”, a scris Vlăduța Lupău pe Instagram. 

Cântăreața susține că designerul a preluat o parte din conversația privată dintre ei, dar a omis intenționat să precizeze că schimbul de mesaje a avut loc în 2020. Astfel, publicul a fost indus în eroare, iar artista a fost pusă într-o situație delicată. 

„După cinci ani, această persoană a decis acum să facă un video în care spune despre mine doar lucruri urâte (într-adevăr fără să îmi folosească chipul), însă preluând postarea mea din story și postând un mesaj cu mine din privat, dar a tăiat faptul că acel mesaj a fost din 2020 și lăsând loc de interpretări, cum că eu nu am postat despre acel produs și cumva lumea să înțeleagă că eu „m-am folosit de munca ei”, a mai scris artista. 

Vlăduța Lupău și-a exprimat dezamăgirea față de această situație și a dorit să clarifice lucrurile, subliniind că întotdeauna și-a respectat colaboratorii și a promovat brandurile cu care a lucrat. 

 

Mesajul transmis de Vlăduța Lupău. Sursă foto: Instagram

CITEȘTE ȘI: Vlăduța Lupău, chemată la tribunal! Vedeta este implicată într-un proces juridic internațional

Publicat: 13 02. 2025, 23:30